Tensiuni la Breaza între reprezentanţii PLUS şi cei ai USR

Tensiuni la Breaza între reprezentanţii PLUS şi cei ai USR
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Aliate şi aflate în curs de a fuziona oficial, în aşteptarea aprobării Tribunalului, USR şi PLUS nu au peste tot cele mai bune relaţii. În Prahova, sunt tensiuni foarte mari între reprezentanţii celor două formaţiuni, în mai multe localităţi. Un mare scandal a izbucnit la Breaza, unde cei din PLUS au reclamat c-au fost scoşi, printr-o decizie unilaterală, de pe lista de candidaţi.

O sesizare primită astăzi la redacţie, în ziua unei vizite făcute de Dan Barna în Prahova, arată că în oraşul Breaza înţelegerea pentru candidaturi comune a fost ruptă cu mai puţin de o săptămână înainte de depunerea candiaturilor pentru alegerile locale. Cei de la PLUS acuză că reprezentanţii USR le-au înlăturat candidaţii propuşi pe lista comună. "Transparenţa este una din valorile care ne-au adus alături de PLUS şi a rămas un principiu care ne-a călăuzit încă de la finalul anului 2018. Pornind de la transparenţă şi respectul pentru alegătorii PLUS, vă comunicăm faptul că înainte cu 6 zile de înregistrarea candidaturilor pentru alegerile locale, în mod unilateral şi fără niciun anunţ prealabil, USR a înlăturat numele candidaţilor noştri de pe lista comună de consilieri locali", se arată în mesajul primit la redacţie, semnat de reprezentanţii PLUS Breaza, care arată că organizaţia a fost un partener loial şi dedicat în ultimele şase luni, "acumulând multe ore de activitate pentru campania «Bogdan Novac pentru Breaza»".

Contactat de "Telegrama", candidatul propus de USR pentru Primăria Breaza, Bogdan Novac, a precizat că deciziile vizând relaţia dintre cele două filiale s-au luat la nivel judeţean, sugerând să solicităm acolo lămuriri.Potrivit unor surse din USR Prahova, aproape toţi candidaţii pentru Consiliul Local care fuseseră propuşi iniţial de PLUS au primit până la urmă locuri pe listă, însă după ce au trecut la USR. "Oricum fuzionăm", arată aceleaşi surse.

Image