După ce primul decret a fost aprobat de Parlament cu unanimitate, acum aproximativ o lună, noul decret prezidenţial pentru prelungirea stării de urgenţă, aşteptat azi, ar putea avea o cu totul altă soartă. Deja un lider politic a anunţat că nu va vota favorabil. Preşedintele ALDE, senatorul Călin Popescu Tăriceanu, reclamă că ordonanţele militare adoptate în baza stării de urgenţă au creat mai mult rău decât bine pentru economia românească şi au deschis "drum liber abuzurilor".
Preşedintele ALDE a declarat public că nu va vota noul decret, fiind de aşteptat, automat, ca şi colegii de partid să adopte aceeaşi poziţie. Tăriceanu a oferit, într-un articol de opinie publicat, mai multe explicaţii pentru decizia sa. "Am votat în luna martie starea de urgență pentru că am crezut că doar regulile democratice îi incurcă pe guvernanți în a lua niște măsuri care să limiteze răspândirea coronavirusului. Între timp am văzut cu toții că nu democrația îi încurca pe conducătorii noștri, ci lipsa de experiență și încapacitatea de anticipare.
1. Nu o să votez pentru prelungirea stării de urgență pentru că aceste ordonanțe militare nu fac aproape nimic din ce nu poate fi făcut de o administrație civilă, dar, în schimb, ne produc tuturor daune importante.
2. Nu o să votez pentru prelungirea stării de urgență pentru că, la adăpostul ei, aceste ordonanțe militare legalizează lipsa de transparență și deschid drum liber abuzurilor.
3. Nu o să votez pentru prelungirea stării de urgență pentru că nu am văzut în motivarea autorităților pentru prelungirea stării în toată țara o analiză care să arate de ce este nevoie să o facă peste tot", a argumentat Călin Popescu Tăriceanu. Senatorul spune că e împotriva prelungirii stării de urgenţă întoată ţara, sugerând mai degrabă luarea unor măsuri punctuale, pentru anumite zone, care să permită ca în restul ţării economia să revină la viaţă.
"4. Nu o să votez pentru o stare de urgență la nivel național pentru că văd în aceste decrete și ordonanțe militare doar obligații pentru cetățeni și nici o obligație pentru autorități.
5. Nu o să votez pentru o stare de urgență la nivel național pentru că ea dă motive autorităților să nu ne dea nici o indicație despre ce fac ei pentru ca oamenii să se poată întoarce la muncă în condiții de minimă siguranță.
6. Nu o să mai votez pentru prelungirea stării de urgență pentru a nu hrăni și mai mult reflexele dictatoriale ale guvernanților noștri", a mai explicat fostul premier.