Un deputat PSD Prahova cere demisiile şefilor din educaţie prezenţi la lansarea candidatului PNL din Măneciu

Un deputat PSD Prahova cere demisiile şefilor din educaţie prezenţi la lansarea candidatului PNL din Măneciu
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

După anunţul privind candidatura lui Auraş Dragomir la Primăria Măneciu din partea PNL Prahova, distribuit şi pe reţelele de socializare şi însoţit de mai multe fotografii cu susţinătorii, reprezentanţii PSD reacţionează, reclamând că printre susţinătorii declaraţi ai candidatului liberal apar şi funcţionari publici, inclusiv şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean şi directorii unor unităţi de învăţământ din localitate. "«Depesedizarea» instituțiilor publice înseamnă «PeNeLizarea» acestora, inclusiv a școlilor?", a comentat ironic deputatul de Prahova Andrei Nicolae, care a solicitat demisiile celor implicaţi.

Într-o postare pe pagina personală de Facebook, parlamentarul social-democrat, originar din zona Văii Teleajenului, critică participarea mai multor şefi din direcţiile deconcentrate şi directori de unităţi de învăţământ la evenimentul de lansare a candidaturii lui Auraş Dragomir la Primăria Măneciu. Nicolae dă exemplul lui Alexandru Chirobocea, adjunctul din Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Prahova, şi Constantin Pisău, fost director la Colegiul "Ferdinand I" din Măneciu, instalat la conducerea Inspectoratului Şcolar Prahova în guvernarea Orban. Parlamentarul spune că i-a mai recunoscut în fotografii şi pe actualii directori de la Colegiul "Ferdinand I" şi Şcoala Gimnazială Măneciu Pământeni. El spune că nu e normal ca aceştia să se implice politic, cu atât mai puţin să se afişeze la un asemenea eveniment şi le cere să îşi dea demisiile, sugerându-le, ironic, că aşa vor avea mai mult timp pentru "activismul politic".

"«România Educată» presupune participarea Inspectorilor Școlari Generali la evenimente de campanie PNL? Dacă da, scopul este acela de a oferi meditații pentru candidați, doar, doar ajung la șase case? Directorul executiv adjunct al DSVSA cunoaște legea incompatibilităților privind funcționarii publici? «Depesedizarea» instituțiilor publice înseamnă «PeNeLizarea» acestora, inclusiv a școlilor? Domnii profesori de la «peneleu» au cumva scăpări de memorie, altfel nu se explică de ce susțin un candidat simbol al «pedeleului» care a tăiat inclusiv salariile lor și care anul ăsta le amână măririle? Mai știe cineva câte carnete de partid a schimbat candidatul, sau traseismul e bun doar dacă e «pă dreapta»? Nu aștept vreun răspuns ci doar o serie de DEMISII din funcțiile de conducere, apolitice evident, pe care le dețin domnii din imagine. În felul acesta vor avea mai mult timp de activism politic!", a comentat deputatul PSD Andrei Nicolae.

Image