Un deputat UDMR a promis că demisionează din Parlament după alegeri, iar acum pare că s-a răzgândit

Un deputat UDMR a promis că demisionează din Parlament după alegeri, iar acum pare că s-a răzgândit
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

UDMR aşteaptă ca deputatul său din judeţul Maramureş, Norbert Apjok să-şi depună demisia din parlament. Potrivit HotNews.ro, declarația a fost făcută de preşedintele Uniunii, Hunor Kelemen, portalului Maszol.ro, care discută de câteva zile faptul că Norbert Apjok a obţinut mandatul de deputat fără să îndeplinească condiţiile stabilite de UDMR.

Anul trecut, Uniunea a impus candidaţilor săi condiţia de a avea studii superioare. Norbert Apjok (31 ani) a ataşat la candidatura sa diploma obţinută la un curs de comerţ electronic din Anglia, despre care a afirmat că i s-a spus că este un curs de studii superioare.

De altfel, în biografia sa publicată pe site-ul Camerei Deputaţilor, Apjok a specificat ca ultimul nivel de studiu absolvirea Liceului Németh László din Baia Mare. Politicianul băimărean, care şi-a început al doilea mandat de deputat, a trimis prezidiului UDMR, cu patru zile înaintea alegerilor parlamentare din decembrie, o declaraţie în care a precizat că – în cazul alegerii sale – va renunţa la mandatul de deputat. Două zile mai târziu a şi înregistrat cererea de demisie la organizaţia teritorială a UDMR. La scrutinul parlamentar însă UDMR a obţinut un loc de deputat în judeţul Maramureş care, potrivit legii, îi revine persoanei care conduce lista candidaţilor în judeţul respectiv.

În continuare, Hunor Kelemen i-a cerut lui Norbert Apjok să accepte mandatul, să voteze noul guvern şi apoi să-şi depună mandatul până la sfârşitul anului 2020.

Într-o postare publicată joi pe pagina sa de socializare, deputatul a invocat faptul că nu a primit răspuns la cererea de demisie înregistrată în 3 decembrie, de aceea a depus jurământul de deputat şi consideră o datorie morală să-şi continue activitatea de deputat în folosul comunităţii maghiare din judeţul Maramureş.

Potrivit sursei ciatate, în declaraţia dată portalului Maszol.ro, Hunor Kelemen a precizat că în momentul în care s-a aflat că diploma lui Norbert Apjok nu poate fi considerată valabilă, numele acestuia figura deja pe buletinele de vot, de aceea au convenit ca – în cazul intrării sale în parlament – să-şi depună mandatul.

El a adăugat însă că mandatul nu poate fi retras, el poate fi pierdut doar prin demisie, UDMR nu poate aplica decât sancţiuni de natură politică. În cazul demisiei lui Norbert Apjok, mandatul de deputat va putea fi preluat de candidatul pe locul doi al listei UDMR din judeţul Maramureş.

Sursă foto facebook.com/kelemenhunor.rmdsz/photos.

Image