USR îi ia apărarea viceprimăriței Ploieștiului, Anca Popa, după ce primarul Volosevici a cerut demiterea sa: „E o încercare de intimidare”

USR îi ia apărarea viceprimăriței Ploieștiului, Anca Popa, după ce primarul Volosevici a cerut demiterea sa: „E o încercare de intimidare”
Conducerea USR Prahova și USR Ploiești susține că propunerea primarului Volosevici de demitere a viceprimăriței Anca Popa este o „încercare de intimidare”
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Colegii din USR o susțin pe viceprimărița Ploieștiului, Anca Popa, după ce primarul Andrei Volosevici a cerut demiterea sa. În ziua în care proiectul de înlăturare din funcție ar urma să fie dezbătut de Consiliul Local, reprezentanții USR Prahova au organizat o conferință în care au reclamat că propunerea este o „încercare de intimidare”, după ce viceprimărița a votat împotriva unui proiect de majorare a capitalului social de la TCE.

În apărarea sa, Anca Popa declarat că a avut atribuțiile de coordonare a operatorului de transport public timp de numai trei săptămâni, insuficient pentru a influența situația financiară a societății.

„În cadrul unei discuții la care am fost invitată, la care au participat liderii sindicatelor, domnul consilier Ștefan Alexandru, domnul Alexandri de la TCE și domnul primar, mi-a cerut în mod expres să spun care este soluția noastră pentru salvarea TCE-ului. Soluția cu care a venit USR a fost împrumutul. Mi-a spus că în zilele pe care le-am avut la dispoziție și în care am coordonat TCE-ul nu am făcut absolut nimic. Practic, eu nu am avut decât trei săptămâni TCE-ul în atribuțiile mele, deci nu înțeleg cum aș fi putut să duc firma la faliment, având în vedere că datoriile acestei firme se rostogolesc din 2017”, a declarat viceprimarul Ploieștiului, în timpul conferinței derulate luni la sediul partidului politic.

Anca Popa: „Domnul primar intimidează, amenință, te face să te simți inconfortabil”

„Domnul primar cred că nu este de acord cu femeile care i se opun. Să nu uităm cazul doamnei Nicoleta Crăciunoiu, care avea alte idei și care a ajuns să fie destituită! Să nu uităm că există oameni care sunt mutați în «batalionul disciplinar» la Patrimoniu atunci când există lucruri pe care le fac într-un alt mod decât le gândește domnul primar! Așadar, dumnealui nu suportă opoziție, mai ales din partea unei femei. Cred că proiectul acesta, al demiterii mele, este unul menit să mă intimideze, mai ales în urma răspunsului negativ la solicitarea dumnealui de a mări capitalul social de la TCE”, a mai declarat Anca Popa.

„Domnul primar are obiceiul să își manifeste temperamentul, astfel încât intimidează, de multe ori amenință, în sensul că pune presiune asupra oamenilor, te face să te simți inconfortabil alături de dumnealui, nu este omul cu care să discuți extrem de sincer, prefer de cele mai multe ori tăcerea, pentru că oricum soluțiile pe care le aduc sunt de fiecare dată respinse. Inconfortabil aș spune, extrem de inconfortabil. Nu vreau să dau nume actului acele în care agresezi în mod repetat”, a adăugat viceprimarul.

La rândul său, vicepreședintele USR Prahova și al Consiliului Județean, Cristian Apostol, a declarat că formațiunea va continua să se opună propunerii de majorare a capitalului social de la TCE prin aport în natură, sugerând că administrația locală ar trebui să se orieteze spre un împrumut acordat de la bugetul local, așa cum s-a făcut în cazul Termo Ploiești, sau pe un sprijin din partea SGU, care este acționar minoritar la firma de transport.

„Este o încercare de șantaj și de intimidare a unui viceprimar pentru a da un vot pozitiv unei încercări disperate de a trece un teren din domeniul public în domeniul privat, știind foarte bine că acel teren va fi executat de ANAF și se va duce în zona de transport privat, cei care au cele mai mari interese de a prelua clădirile și terenurile din proprietatea TCE, tocmai pentru a distruge TCE-ul. Primarul Ploieștiului face un joc cinic de a pune această presiune pe doamna viceprimar. Domnul primar, de trei ani, a crescut datoria TCE, până la aproape 45 de milioane. Să pui presiune pe doamna viceprimar să rezolve în trei săptămâni această criză este deja mult prea mult. Soluția este una singură, Primăria să-și plătească datoriile, iar Primăria, în calitate de acționar principal, sau SGU, tot ca acționar, să găsească rezolvarea. SGU nu trebuie să își cumpere mașini noi în leasing financiar sau să-și închirieze sediu, ci trebuie să salveze TCE-ul. Am spus-o de la început, TCE are resurse și se poate găsi soluția să meargă mai departe, chiar și fără să primească acest teren din domeniul public al Ploieștiului. Vom spune «nu» în continuare acestei încercări de a duce terenul în privat și începând de acum, având în vedere că domnul primar Andrei Volosevici, primarul de aur al Ploieștiului, este oarecum izolat politic la acest moment, vom spune «stop» pentru absolut orice neregulă din Primăria Ploiești. Nu se mai poate ca personalul Primăriei să fie terorizat, Salvarea să fie un lucru normal în această Primărie, iar de acum vom prezenta public toate aceste lucruri, având în vedere că Primăria Ploiești nu este proprietatea acestui baron de aur”, a declarat vicepreședintele USR Prahova.

„De când a început această administrație Volosevici au fost multe crize, criza gunoiului, criza termoficării, acum este criza transportului. Ce a făcut domnul primar? Dumnealui, de fiecare dată când a fost o criză, a început să delege, a început să spună «Da’ voi de ce nu găsiți soluții?». Așa a făcut și de această dată cu doamna Popa. Domnul primar, în trei ani de administrație, nu a reușit să rezolve problema TCE-ului. Soluția cu care a venit a fost amânarea unei crize. I-a spus doamnei Popa «de astăzi ești delegată să preiei TCE-ul». Dar în trei săptămâni doamna Popa nu putea să rezolve ceea ce el n-a rezolvat în trei ani. Această dorință de a o demite este iar o șușanea politică pe scena ploieșteană, care deja este sătulă de aceste lucruri”, a afirmat și consilierul local Răzvan Enescu, președintele USR Ploiești și foarte probabil viitorul candidat al formațiunii la alegerile de anul viitor pentru Primăria Ploiești.

Image