Aflată la putere în Consiliul Județean Prahova grație alianței cu liberalii, conducerea USR anunță că îl va susține pe vicepreședintele Cristian Apostol, membru al formațiunii, pentru a prelua conducerea interimară a instituției și reclamă „hoțiile PNL - PSD”.
Discuțiile despre desemnarea unui vicepreședinte care să preia conducerea Consiliului Județean vin după ce președintele CJ Prahova, liberalul Iulian Dumitrescu, a fost plasat sub control judiciar de către DNA. O decizie ar urma să fie luată luni, de la ora 15.00, când este programată o ședință extraordinară a Consiliului Județean. Alegerea va trebui făcută între cei doi vicepreședinți ai instituției, Dumitru Tudone, de la PNL, și Cristian Apostol, de la USR.
Deloc surprinzător, USR Prahova a anunțat, într-un comunicat de presă transmis luni, înainte de ședință, că îl va susține pe Apostol. Ce surprinde mai degrabă este tonul comunicatului, în care reprezentanții USR - care în Consiliul Județean și în multe consilii locale din Prahova colaborează cu liberalii din 2020 încoace - vorbesc despre condamnarea hoției din bani publici.
USR îl susține pe vicele Cristian Apostol la șefia CJ Prahova
„USR Prahova îl propune pe Cristian Apostol ca interimar la șefia Consiliului Județean, în local lui Iulian Dumitrescu. Cristian Apostol este propunerea USR pentru interimatul la șefia CJ Prahova. În prezent, acesta deține funcția de vicepreședinte și s-a remarcat printr-o serie de proiecte importante pentru județ. Cristian Apostol a intrat în politică în 2019, după o activitate de 15 ani ca inginer petrochimist într-o companie multinațională”, se arată în comunicatul de presă transmis de USR înaintea ședinței extraordinare de luni.
„USR rămâne ferm în a condamna hoția din banii publici și consideră că persoana care va asigura interimatul șefiei Consiliului Județean, după problemele în justiție ale lui Iulian Dumitrescu, trebuie să dea dovadă de probitate morală, să fie o persoană care să pună în practică respectul față de banii publici. USR face apel la reprezentanții celorlalte partide politice să-l susțină pe Cristian Apostol ca președinte interimar al Consiliului Județean Prahova, astfel încât activitatea instituției să se poată desfășura în condiții bune, în interesul cetățenilor. Dreapta Unită este singura alianță care va sprijini în mod real drepturile cetățenilor, singura alternativă la hoțiile PSD - PNL”, se mai arată în mesajul USR Prahova.