Comisia pentru Afaceri Juridice (JURI) a Parlamentului European a decis, luni, prin vot, că Rovana Plumb şi Laszlo Trocsanyi nu sunt apţi pentru funcţia de comisar european, a anunţat europarlamentarul PNL Rareş Bogdan, citat de Mediafax.
La rândul său, Siegfried Mureşan a anunţat că membrii Comisiei JURI vor trimite preşedintelui PE, David Sassoli, o scrisoare prin care îl informează de decizia luată.
„Decizia finală a Comisiei Juridice a Parlamentului European este că Rovana Plumb şi candidatul maghiar, Laszlo Trocsanyi nu pot fi comisari europeni. Decizia în cazul Rovanei Plumb s-a luat cu 13 voturi pentru şi 7 voturi împotrivă. JURI va trimite o scrisoare preşedintelui Parlamentului European prin care informează că cei doi nu pot deveni membri ai Comisiei Europene. Fără avizul pozitiv al Comisiei Juridice nici măcar audierea în Comisia de specialitate nu poate avea loc. România trebuie să facă o nouă nominalizare. Avem nevoie de un comisar al României, nu de un comisar al PSD şi al Vioricăi Dăncilă”, a scris Mureşan pe Facebook.
Decizia a fost luată după ce Rovana Plumb a transmis luni o scrisoare Comisiei JURI din PE, precizând că împrumutul controversat a fost achitat cu două apartamente deţinute de aceasta în România, astfel datoria care a generat îngrijorări în cadrul audierii sale în comisie nu mai există.
"Probleme au fost ridicate cu privire la un credit de 800.000 euro despre care a relatat presa, însă care nu a fost menţionat în declaraţia de avere, anumite acţiuni la o companie (Grupul verzilor) şi cazul de corupţie în care a fost implicată în 2017 (PPE). A fost decis că: îngrijorările cu privire la cazurile de corupţie sunt în afara competenţei JURI şi ar trebui ridicate în timpul audierilor; informaţii suplimentare vor fi cerute despre împrumut şi acţiuni”, potrivit documentului Comisiei JURI.