După ce reprezentanţii PSD îl acuzau pe primarul Ploieştiului că se ţine de campania electorală şi acuze politice, social democraţii vin acum cu critici la adresa primarului pe tema crizei apei potabile. Într-o postare pe reţelele de socializare, viceprimarul Cristian Ganea, preşedintele PSD Ploieşti, îl acuză pe Adrian Dobre că a evitat să spună clar din ce cauză s-a ajuns în această situaţie şi că, în loc de soluţii concrete, ar fi fost mai preocupat de comandamente şi fotografii pe reţelele de socializare. Mesajul viceprimarului a fost publicat luni seară, iar astăzi a venit replica primarului Dobre, care spune că viceprimarii au atribuţii pe care nu şi le respectă şi că respectiva conductă care s-a spart fusese instalată în administraţia PSD-ALDE, când această coaliţie avea şi majoritatea în forul legislativ şi viceprimarul cu atribuţii de primar.
"Trezit din somnul dulce de duminică, liberalul Dobre reacționează, ca întotdeauna, cu întârziere. Luni după prânz, edilul a făcut niște declarații alambicate, bâlbâindu-se în stilul caracteristic și evitând să spună clar din ce cauză s-a ajuns la această situație. Nu poți să ieși public și să afirmi că nu îți explici cum s-a produs avaria și că nici nu înțelegi de ce nu ai fost informat de reprezentanții Apa Nova sau de către cei ai DSP Prahova cu privire la această situație. Să spui că ai primit un simplu mesaj de la dispecerat și că ai convocat un comandament de urgență ca să afli ce s-a întâmplat când ploieștenii aveau de ore bună apă cu mâl la robinete este o dovadă de lipsă de profesionalism. Oamenii aveau nevoie de o soluție pentru alimentarea cu apă, nu de comandamente de urgență făcute pentru a posta fotografii pe rețelele de socializare", a scris, tot pe reţelele de socializare, viceprimarul Cristian Ganea.
"Ploieștenii au nevoie de un primar care să le apere interesele, un primar care să aibă întotdeauna răspunsuri, de un primar care să nu reacționeze cu întârziere, de un primar pentru ploieșteni, nu de un primar adormit, uituc, închistat în interese obscure de partid. Domnule primar Dobre, și totuși, cine îi despăgubește pe ploieștenii care nu au apă potabilă de atâtea zile?", a conchis viceprimarul.
În replică, marţi dimineaţă, Adrian Dobre s-a arătat mirat de aceste declaraţii: "Rămân foarte surprins de faptul că domnul Ganea, în calitatea lui de viceprimar, uită ce atribuţii are. Vreau să-i reamintesc că Direcţia Tehnic-Investiţii este în subordinea domniei sale, deci dacă are o nemulţumire să o rezolve pe baza atribuţiilor pe care le are".
Grija principală este ca nu cumva, concentraţi pe transmiterea de mesaje către un public cât mai mare, factorii de decizie ploieşteni să nu uite să mai facă din când în când şi administraţie.