Aflat în campania pentru turul doi de alegeri prezidenţiale, preşedintele Klaus Iohannis a declarat, luni, în timpul unei întâlniri cu membrii şi simpatizanţii PNL din Prahova, că îşi doreşte ca următorul mandat să fie unul de "resetare a României", în care să se repare "tot ce a stricat PSD în aceşti ultimi ani", vorbind despre politicile fiscale ale guvernării social-democrate, despre modificările aduse legilor justiţiei şi reprimarea violentă a protestului din 10 august şi afirmând că regimul PSD a fost unul toxic, care şi-a "înşurubat" în instituţiile publice "pilele, cunoştinţele şi neamurile". Iohannis a discutat şi despre atacurile la adresa sa din ultima săptămână şi ştirile false apărute în spaţiul public, spunând că acestea sunt dovada unei lipse de educaţie şi unul dintre motivele pentru care refuză să participe la o dezbatere cu Viorica Dăncilă înainte de alegerile din 24 noiembrie.
Declaraţiile au fost făcute luni, în cadrul unei întâlniri electorale cu membrii şi simpatizanţii PNL, derulată la Sala Sporturilor "Olimpia" din Ploieşti. Înainte de intrarea în sală, Klaus Iohannis a reluat tema războiului cu PSD. "Este un război care va fi tranşat în mod nemocratic, prin vot. Însă vreau să fac o precizare foarte importantă, eu în niciun caz nu sunt în război cu alegătorii PSD. Ei au tot dreptul să voteze cu partidul pe care îl preferă, dar cred că nici ei nu sunt foarte mulţumiţi că li s-a promis marea cu sarea în decembrie 2016 (n.r. la alegerile parlamentare) şi, când a ajuns PSD-ul la putere, a început să atace marile sisteme publice, a dorit să politizeze justiţia şi în final nici măcar realizările cu care se tot laudă PSD-ul nu au adus omului de rând mare lucru, au crescut un pic salariile şi pensiile şi, în compensaţie, a crescut inflaţia şi a «mâncat», practic, această creştere", a răspuns Klaus Iohannis, întrebat dacă războiul pe care l-a declarat PSD-ului se va vedea şi în relaţia cu alegătorii fideli ai acestui partid.
Război război, dar în rest?
Cu acelaşi prilej, după o campanie marcată de atacuri mai mult sau mai puţin josnice la adresa lui şi de acest declarat "război", Iohannis a fost întrebat şi despre proiectele pentru următorul mandat, în ideea în care, mai ales în lipsa unei dezbateri publice între candidaţi, mulţi alegători sunt curioşi să mai audă şi altceva în afară de atacuri, cum ar fi proiecte, strategii, viziune sau programe.
"Pentru următorul mandat am foarte multe proiecte, toate ţin de România normală. Avem nevoie de o resetare a României, asta însemnând să reparăm tot ce s-a stricat în aceşti ani. Marile sisteme publice trebuie repuse în funcţiune aşa cum sunt gândite, sistemul de sănătate, şcoli, poliţie, jandarmerie şi aşa mai departe, peste tot acest regim toxic Dragnea-Dăncilă şi-a înşurubat pilele, cunoştinţele, neamurile. Lucrurile trebuie reluate, trebuie aduşi oameni merituoşi, oameni pregătiţi în poziţiile de conducere, trebuie să refacem aceste sisteme astfel încât să funcţioneze pentru cetăţean. În paralel, trebuie create condiţii pentru o dezvoltare economică mai bună, mai sustenabilă,a sta însemnând crearea unor condiţii bune pentru noi investitori, acolo unde lucrurile merg trebuie încurajaţi oamenii de afaceri. Şi, evident, sunt zone care ţin de securitatea naţională unde trebuie să ne aplecăm foarte mult, vorbesc aici şi de parteneriatul cu Statele Unite, şi despre dotarea armatei, despre pregătirea soldaţilor, avem nevoie în continuare de foarte multă implicare", a mai declarat Klaus Iohannis înainte de intrarea la întâlnirea cu simpatizanţii din Prahova. Vezi mai jos VIDEO cu declaraţia integrală!
În Sala "Olimpia", Klaus Iohannis a discutat din nou despre atacurile care l-au vizat în ultimele zile, spunând că unele dintre acestea au fost xenofobe, cu referire în primul rând la declaraţia făcută de Lia Olguţa Vasilescu, fostul ministru al Muncii şi Justiţiei Sociale, care îl comparase cu un şef de lagăr de reeducare. Înaintea sa, au mai ţinut discursuri senatorul Iulian Dumitrescu, preşedintele PNL Prahova, primarul Ploieştiului, Adrian Dobre, senatorul Alina Gorghiu şi europarlamentarul Rareş Bogdan. Aceştia au demontat, de asemenea, campania de ştiri false din ultimele zile, vorbind şi despre ţinta de la alegerile din 24 noiembrie, unde au spus că aşteaptă un "scor zdrobitor", între 65 şi 75% pentru candidatul PNL.
"Guvernul demis, unul eşuat, toxic, a reprezentat chintesenţa regimului Dragnea-Dăncilă. Parlamentul a înţeles să pună în practică votul românilor din 26 mai, după care s-a reuşit instalarea unui Guvern liberal. Am ajuns în primul tur al alegerilor prezidenţiale, pe care le-am câştigat, împreună. Şi atunci unii au început să dezbată dezbaterea. În esenţă, o dezbatere este un lucru onorabil între politicieni, dar nu particip la o dezbatere cu contracandidata, fiindcă doamna Dăncilă reprezintă un partid nedemocratic, nereformat, reprezintă Guvernul care a întruchipat regimul toxic Dragnea-Dăncilă, regim care a guvernat cras împotriva românilor, a atacat românii în stradă în acel 10 august de anul trecut. Pe reprezentanta unui astfel de partid, care, mai nou, aruncă acuzaţii xenofobe, nu pot să o întâlnesc la dezbatere. Despre ce să vorbim? A, sigur, cineva poate să răspundă «păi cum n-aveţi despre ce vorbi, este vorba despre România şi despre români». Da, România în extern a fost compromisă de această contracandidată a mea. Să vorbim despre viitorul românilor? Eu îmi doresc un viitor foarte bun pentru români şi contracandidata a condus Guvernul care a guvernat împotriva românilor şi i-a bătut în stradă, o candidată care a tolerat permanent atacuri de cea mai joasă speţă, făcându-se că este plecată undeva... Cu această doamnă să discut despre Europa? A pus această contracandidată pe unii din echipa cadrelor de la PSD să spună lucruri foarte ciudate, cum că eu mi-aş dori să adun PSD-iştii undeva pentru reeducare. Una la mână, asta nu este treaba mea. Doi, ca să reeduci pe cineva, prima dată trebuia să fie educat. Or de la persoane care mă atacă cu mizerii xenofobe nu pot pur şi simplu să presupun că au beneficiat de prima etapă esenţială de educaţie. Unii, bine intenţionaţi, au vehiculat în spaţiul public o chestiune, cum că lipsa acestei dezbateri ar reprezenta un deficit democratic. Să vă spun sincer, în România există un deficit democratic şi are un nume, se numeşte Partidul Social Democrat", a declarat Klaus Iohannis, tranşând discuţiile despre o eventuală dezbatere televizată între cei doi candidaţi intraşţi în turul doi pentru alegerile prezidenţiale.
"Schimbarea se petrece acum, când noi vorbim despre alegeri. Acum, în anul 2019, avem şansa să terminăm anul cu mine, un candidat de centru-dreapta, preşedinte, şi cu un Guvern liberal. Este o premieră absolută", a mai spus preşedintele, la finalul discursului ţinut la Ploieşti.
{gallery}klaus iohannis vizita electorala ploiesti 18 11 19{/gallery}