VIDEO | Parlamentarii PSD Prahova, despre moţiune: "Criza a pornit de la luptele politice din interiorul partidelor de la guvernare"

radu oprea bogdan toader psd prahova motiune de cenzura
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Deputatul Bogdan Toader, preşedintele PSD Prahova, şi senatorul Radu Oprea, purtătorul de cuvânt al formaţiunii la nivel naţional, au declarat vineri, într-o conferinţă de presă susţinută în Ploieşti, că social-democraţii susţin moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Cîţu şi vor insista pentru un premier din partea PSD. Aceştia au mai declarat că, în viziunea lor, noul plan de dezvoltare derulat din fonduri guvernamentale este doar un pretext şi că întreaga criză guvernamentală e determinată de luptele interne existente atât în PNL, cât şi în USR-PLUS.

"Evident că tot Guvernul Cîţu trebuie să plece, pentru ceea ce simt românii în fiecare zi, adică scumpiri la alimente, scumpiri la carburanţi, la energie, la gaze şi aşa mai departe, dar şi faptul că nu ştim cum vor începe şcolile, nu ştim ce se întâmplă cu campania de vaccinare şi foarte multe lucruri care îi preocupă în mod real pe români. Cei din Guvern sunt absolut decuplaţi de la ceea ce în frământă pe români, faptul că au îngheţat veniturile, faptul că n-au suficienţi bani şi iarna se anunţă îngrozitoare... Lupta internă a dus la această criză politică puternă. Avem o moţiune de cenzură, al cărei text a fost dat publicităţii ieri, am invitat partidele politice să semneze alături de PSD şi de cele 157 de semnături deja existente pe moţiune, ale tuturor senatorilor şi deputaţilor PSD. Pentru a trece o moţiune de cenzură este nevoie de 234 de semnături şi de voturi", a declarat senatorul ploieştean Radu Oprea. Întrebat dacă există o "competiţie" a moţiunilor, între social-democraţi pe de o parte şi USR-PLUS şi AUR de cealaltă parte, parlamentarul a declarat că moţiunea care va strânge prima numărul necesar de semnături de susţinere va fi votată de senatorii şi deputaţii PSD, amintind că într-o sesiune parlamentară poate fi depusă o singură moţiune: "Moţiunea de cenzură este un gest politic foarte însemnat, pentru că ai dreptul să depui o singură dată pe moţiune şi nu vrem să ratăm această moţiune, ea trebuie să treacă, pentru că suntem cu toţii de acord că acest Guvern trebuie să plece. În momentul în care cele 234 de semnături vor fi pe documentul PSD, PSD va depune această moţiune de cenzură şi o va vota. Între timp, dacă, aşa cum au anunţat, cei de la AUR şi de la USR-PLUS vor strânge împreună semnăturile şi o vor depune în Parlament, PSD va vota această moţiune". Vezi mai jos VIDEO cu declaraţia integrală!

"N-ar trebui să ne temem de alegeri anticipate"

"Dacă această criză continuă, va trebui să ne gândim la alegeri anticipate. Nu trebuie să ne fie teamă de acest lucru!", a completat senatorul PSD. Deloc întâmplător, declaraţia vine într-un context în care sondajele au arătat o "erodare" substanţială a scorului principalului partid de guvernare, probabil dându-le social-democraţilor speranţe la un scor peste cel obţinut la alegerile parlamentare la termen.

La rândul său, preşedintele PSD Prahova, deputatul Bogdan Toader, a declarat că, în scenariul în care moţiunea va avea succes, social-democraţii vor dori să impună propriul premier. "Programul Anghel Saligny este necesar, s-a dovedit de-a lungul timpului că un program de dezvoltare derulat din bugetul de stat este benefic. Însă acest program e un pretext. Problemele nu pleacă de aici, ci de la luptele pentru putere din PNL, dar şi din USR-PLUS", a afirmat Bogdan Toader.

 

Image