Partidul Prahova în Acţiune propune organizarea unui referendum în Ploieşti pe tema renunţării definitive la sistemul centralizat de termoficare.
Conform propunerii, anunţate marţi de consilierul local Alexandru Ştefan, ploieştenii ar trebui să fie întrebaţi dacă sunt de acord sau nu cu renunţarea la sistemul centralizat şi trecerea la un scenariu în care fiecare proprietar sau fiecare asociaţie îşi gestionează independent soluţiile de încălzire. Consilierul municipal a propus şi o plată unică de la bugeul local către fiecare familie care s-ar debranşa, sugerând suma de 4.000 de lei per beneficiar, claculată pentru a permite achiziţia unei centrale termice de apartament.
Iniţiatorul a explicat că sistemul de termoficare este foarte vechi şi ciuruit, iar modernizarea lui ar presupune cheltuieli extrem de mari, pe lângă costurile pentru acordarea subvenţiei de la bugetul local. În varianta propusă, acordarea unei plăţi unice de la buget, la o estimare, rotunjită, de 55.000 de apatamente racordate la sistemul centralizat, ar presupune o cheltuială de 220 de milioane de lei, cam cât subvenţia pe trei ani. Rămâne de văzut dacă o asemenea plată ar putea fi permisă din raţiuni de mediu şi norme europene.
Referendum propus în Ploieşti
"Din punctul meu de vedere, această firmă creată, Termo Ploieşti, nu funcţionează la parametrii la care ar trebui, atât din punct de vedere comercial, adică pierderile pe care le au şi pe care previzionează că le vor avea, cât şi din punct de vedere al calităţii vieţii ploieşteanului, pentru că această firmă este făcută în primul rând să îmbunătăţească calitatea vieţii. Avem avarie peste avarie, în mijlocul iernii ploieştenii stau fără căldură. În acest context dificil pentru Ploieşti, după ce vom trece această iarnă, consider că trebuie să ne întoarcem la popor. Există o lege care ne permite şi chiar recomandă şi voi propune colegilor consilieri locali un referendum local pentru debranşarea totală a municipiului Ploieşti. Această debranşare se va face cu oferirea unui cuantum financiar pentru fiecare apartament. Acest lucru a mai fost realizat şi în alte unităţi administrativ-teritoriale. Din punctul meu de vedere, ar rezolva în mare parte această criză", a declarat consilierul Alexandru Ştefan, de la Prahova în Acţiune.
"Eu cred că ploieştenii merită să decidă singuri cum vor să continue în acest oraş, dacă sunt mulţumiţi de activitatea administraţiei, eu cred că ar fi de bun augur să organizăm în primăvară un referendum local pentru debranşarea totală. Pentru organizarea unui referhendum, factor decizional este Consiliul Local, iar acest proiect poate fi propus fie de primar, fie de o treime din consilieri, fie de preşedintele de şedinţă. Fac un apel către domnul primar şi către toţi colegii consilieri, haideţi să facem o şedinţă informală şi să decidem un referendum local! Nu mai are rost să discutăm fiecare ce părere are, haideţi să vedem ce vor ploieştenii! Eu am făcut nişte calcule, din punctul meu de vedere ar fi sustenabil ca Primăria să ofere undeva în jur de 4.000 de lei per apartament pentru debranşare. Haideţi să facem un referendum, pentru că, în stilul actual, cred că vom băga într-o groapă foarte mare bugetul local şi nu vom mai avea investiţii niciodată", a completat consilierul local.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!