VIDEO | PSD îşi amână lansarea candidatului la Primăria Ploieşti: "Nu ştim cum evoluează pandemia"

VIDEO | PSD îşi amână lansarea candidatului la Primăria Ploieşti: "Nu ştim cum evoluează pandemia"
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Partidul Social Democrat nu se grăbeşte cu lansarea oficială a candidaturii pentru Primăria Ploieşti. Preşedintele organizaţiei Prahova, Bogdan Toader, preşedintele PSD Ploieşti, viceprimarul Cristian Ganea, şi senatorul Radu Oprea, candidatul propus de filiala municipală, au organizat marţi după-amiază o conferinţă de presă, în care, deşi era de aşteptat o lansare oficială, au discutat despre alte probleme administrative sau politice, de la implicarea autorităţilor judeţene în gestionarea pandemiei şi până la proiectele şi voturile din Consiliul Local Ploieşti. Social-democraţii i-au adresat şi o invitaţie la Ploieşti premierului Ludovic Orban, după ce acesta declarase că oraşele conduse de primari PSD arată ca-n Evul Mediu.

Preşedintele PSD Prahova, Bogdan Toader, a explicat că în privinţa candidaturii pentru Primăria Ploieşti există o propunere oficială din partea organizaţiei locale, în persoana lui Radu Oprea, însă momentan nu s-a dat şi un vot de validare în Comitetul Executiv Judeţean, întârzierile fiind puse pe seama pandemiei, care a îngreunat desfăşurarea şedinţelor cu număr mare de participanţi. La rândul său, Radu Oprea a evitat să discute despre campanie şi proiecte. "Nu vrem să facem o prezentare de candidat şi sub nicio formă o prezentare de program. În primul rând nu ştim data alegerilor, nu ştim dacă va fi sau nu 27 septembrie, nu ştim cum evoluează pandemia şi n-am vrea să fim în aceeaşi paradigmă în care au fost cei din PNL când pandemia evolua într-un ritm incredibil în România şi ei vorbeau despre alegeri anticipate", a declarat senatorul Radu Oprea, fost ministru pentru Mediul de Afaceri, care i-a criticat pe actualii guvernanţi, amintind de deja celebra poză cu whiskey şi fără mască de protecţie din cabinetul premierului şi reclamând că liberalii sunt mai preocupaţi de alegeri decât de situaţia ţării. "Sunt indundaţii, viituri, pierderi de vieţi omeneşti în ţară. Aţi văzut cumva vreun ministru la televizor spunând ceva despre aceste lucruri? Când eram în Guvern, am răspuns de Prahova şi de Braşov şi eram pe teren zi-noapte. Toţi miniştrii din cabinetul Dăncilă, în timpul inundaţiilor, erau pe teren. Ne preocupă aceste lucruri sau stăm de whiskey-uri şi fumuri? Cu certitudine PSD va veni cu un program serios pentru judeţul Prahova şi pentru municipiul Ploieşti, dar toate la momentul potrivit", a adăugat parlamentarul.

Senatorul PSD i-a adresat şi o invitaţie oficială premierului Ludovic Orban, să viziteze Ploieştiul ca să vadă cum arată un oraş "ţinut în loc" timp de patru ani: "Sunt foarte multe lucruri care ar putea să fie schimbate extrem de uşor. Întotdeauna în Ploieşti am vorbit despre mari proiecte, dar în drumul nostru de acasă către şcoală sau locul de muncă avem foarte multe lucruri pe care le observăm şi care ne deranjează. Spre exemplu, aveam nişte imagini cu nişte chioşcuri părăsite, care pot fi ridicate imediat. Îl rugăm pe domnul primar Dobre să le ridice, lucrul acesta nu este deloc greu. Am putea să observăm, spre exemplu, celebrele trepte vopsite când a venit preşedintele Iohannis şi mă gândesc că dacă vine Orban poate mai vopsim ceva. Avem, din păcate pentru ploieşteni, un mandat al unui primar PNL care a ţinut Ploieştiul în loc patru ani şi nu vedem niciun progres. Îl invit pe domnul Orban să vină la Ploieşti şi să vadă cum arată un oraş condus de un PNL-ist".

Discutând despre situaţia candidaturilor, preşedintele PSD Prahova, Bogdan Toader, a anunţat că organizaţia a mai progresat cu propunerile faţă de ce se ştia înainte de venirea pandemiei. Dacă, la acel moment, erau desemnaţi candidaţii pentru 84 de localităţi din cele 104 din judeţ, acum sunt desemnaţi 100 de candidaţi, a declarat Bogdan Toader în conferinţa de presă de marţi.

Image