Alianţa USR-PLUS a depus joi la Biroul Electoral Prahova dosarele de candidatură pentru alegerile parlamentare aşteptate să aibă loc în data de 6 decembrie.
La Camera Deputaţilor, lista e deschisă de un membru PLUS, Andrei Lupu, ploieştean care de ceva vreme activează în organizaţia naţională a partidului. Pe locul al doilea se află Mihai Poliţeanu, preşedintele USR Prahova, proaspăt ales consilier local în Ploieşti la alegerile din 27 septembrie. Conform sondajelor, alianţa are toate şansele la două mandate de deputaţi şi cel puţin unul de senatori, cu puţin noroc putând să spere şi la un al treilea post de deputat în judeţ. Pe această poziţie pe listă se află Mihai Sandu, purtătorul de cuvând al USR Prahova şi consilier la cabinetul parlamentar al lui Dan Barna. Urmează, în ordine, Răzvan Enescu, Ionu-Radu Munteanu, George-Cristian Bacheş, Anca-Adina Popa, Cosmin-Ioan Ghimpu, Andreia Sachelia, Iulian-Ştefan Arvatu, Gheorghe-Daniel Apostol, Mihaela-Liliana Cazan, Radu-Mihai Matei şi Florin-Radu Iancu.
La Senat, primele două poziţii pe lista de candidaţi sunt ocupate de membri ai USR. Primul este Aurel Oprinoiu, în vârstă de 48 de ani, economist de profesie, manager într-o multinaţională. Abia pe doi apare actualul senator George Marussi.
Urmează, în ordine, Silvia Dofin, Mihaela-Cristina Tudorie, Cătălin-Adrian Ignat, Mihaela-Magdalena Godeanu şi Radu-Eugen Gheorghiu.