Preşedintele PNL Ploieşti, senatorul Roberta Anastase, l-a criticat în termeni foarte duri, într-o conferinţă privind activitatea administraţiei locale, pe primarul Andrei Volosevici, suspendat din partid, reclamând că acesta a manifestat un comportament sfidător, a pus în pericol proiecte europene de 180 de milioane de euro şi ar fi unicul vinovat pentru criza apei calde din 2022 şi problemele ce au decurs de aici.
Conferinţa, organizată de senatorul Roberta Anastase alături de consilierii locali ai PNL, a vizat în primul rând proiectul de buget local pe 2023 şi amendamentele pe care liberalii le pregătesc, însă discuţiile s-au extins şi către relaţia cu primarul Andrei Volosevici, suspendat nu cu mult timp în urmă din partid.
"Primarul Andrei Volosevici este suspendat din partid, cu o listă întreagă de solicitătri pe care le avem, care sunt legate în mod special de promisiunile din campania electorală. Dacă înţelege să-şi revină şi să revină la agenda pe care de comun acord am stabilit-o odată cu candidatura dumnealui şi înţelege să respecte ploieştenii şi oamenii cu care lucrează - pentru că şi derapajele verbale, abuzurile, ameninţările trebuie să înceteze, pentru că intră în contradicţie directă cu statutul şi codul de etică al PNL - atunci vom stabili, la evaluarea dumnealui, despre posibilitatea revocării suspendării. Va exista o evaluare, la şase luni de la luarea deciziei, în care vom stabili dacă drumurile noastre vor mai merge în continuare împreună", a declarat Roberta Anastase.
Roberta Anastase: "Andrei Volosevici a beneficiat de toată susţinerea PNL"
Întrebată dacă regretă spijinul acordat lui Andrei Volosevici la alegerile locale din 2020, preşedinta PNL Ploieşti a răspuns: "Am avut motive să regret în fiecare zi".
"Suntem oameni politici, oamenii politici se pot certa, se pot împăca, vorbele nu sunt atât de importante. Importante sunt faptele. Noi suntem foarte realişti în evaluările pe care le facem ca echipă. Andrei a beneficiat de toată susţinerea din partea echipei de consilieri, din partea întregii echipe de parlamentari de Prahova, din partea preşedintelui Consiliului Judeţean, care este preşedintele organizaţiei judeţene. I-am înţeles şi nevoia de a perfoma pe scena politică, în sensul de a performa artistic, cu spectacole, cu ieşiri, am trecut peste toate jignirile, atacurile, am zis să nu facem caz, pentru că-l cunoaştem. Dar dincolo de asta sunt faptele. Iar nouă ni s-a umplut paharul în momentul declanşării de către domnul primar a crizei termiei", a declarat senatorul Roberta Anastase în timpul conferinţei de presă organizate marţi la sediul PNL Ploieşti.
Anterior, Anastase îl acuzase pe Andrei Volosevici de proastă gestionare a proiectelor europene depuse de administraţia Dobre în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020, care au termen de finalizare la 31 decembrie 2023. Lidera PNL Ploieşti a afirmat că şi o eventuală "fazare" a proiectelor, adică mutarea finanţării europene pe următoarul exerciţiu financiar al UE, ar trebui privită tot ca un eşec.
"Dacă ne amintim, fostul primar, Adrian Dobre, a avut la sfârşitul mandatului o conferinţă de presă în care vorbea că s-au semnat până la plecarea lui contracte în valoare de 180 de milioane de euro. Din păcate, sunt licitaţii care nu au fost ridicate nici până în ziua de astăzi. Am intrat în 2023. Dobre nu mai e la Primărie din 2020. Despre ce vorbim? Pe mine mă depăşeşte înţelegerea pentru această incapacitate. Ştiţi bine că pe fonduri europene cofinanţările sunt foarte mici. Ne lamentăm atât, ştim să ne jelim de dimineaţa până seara şi nu suntem în stare să facem nişte lucruri, punctual, pentru acest oraş, pe contracte semnate, deci trecute prin toate furcile caudine de evaluări, răsevaluări şi aşa mai departe. Nu mi se pare logic să nu faci procedurile. Am auzit jelanii de tipul «au crescut preţurile». Ai o ordonanţă de urgenţă în sensul ăsta, fix pentru fonduri europene, care îţi spune că trebuie să-ţi actualizezi preţurile, iar diferenţa o susţine Guvernul României. Am auzit o aberaţie a domnului primar la un moment dat, când spunea «Da' nu mi-a dat bani Ministerul Dezvoltării». Am vorbit cu ministrul Cseke (n.r. Attila Cseke, ministrul Dezvoltării) în sensul ăsta, mi-a spus, pe principiul trage şi tu un loz, «Faceţi procedura de licitaţie, semnaţi contractul!», explicându-mi la momentul respectiv că oricum suntem printre puţinele cazuri în ţară care în 2021 nu aveam deja contractele încheiate. N-am ma vorbit cu dânsul. Suntem în 2023 şi nu suntem în situaţia de a fi terminat toate aceste proceduri", a declarat Roberta Anastase.
Preşedintele PNL a criticat şi studiul comandat de municipalitate alături de divizia de investiţii a Băncii Mondiale privind posibilitatea construirii viitorului spital municipal de urgenţă prin parteneriat public-privat. Anastase a declarat că Primăria a plătit câteva sute de mii de euro pentru respectivul raport, care "nu foloseşte procedural la nimic", şi s-a concentrat pe varianta unui împrumut în loc de a încerca atragerea de finanţări nerambursabile: "Este lucrul care mă doare cel mai tare. Am susţinut de fiecare dată orice investiţie legată de sănătatea publică. Noi eram pe o listă scurtă de finanţare a Companiei Naţionale de Investiţii, pentru construirea clădirii. Domnul primar a venit cu acea idee, pentru care a şi băgat nişte bănuţi, unde am făcut un studiu de pre-pre-fezabilitate sau cum vreţi să-l numiţi, că eu n-am prea înţeles, să ne spună un consultant cum că e ok, se poate construi un spital. Bănuiam şi noi lucrul ăsta. S-au alocat acei bani, s-a făcut acea prezentare generală care nu foloseşte, procedural, la nimic. Eu în acea etapă am insistat, am spus «Haide s-o gândim raţional! În urma COVID-ului atât PNRR-ul cât şi bugetul clasic al Uniunii Europene alocă fonduri consistente pentru Sănătate. Dacă noi avem o sumă alocată pe CNI pentru clădire, haide să construim clădirea! Pe zona de dotări şi amenajări vedeţi că apar tot timpul programe pe fonduri europen şi doar diferenţa s-o luăm, eventual, ca împrumut». Primăria nu are bonitatea să garanteze un împrumut de 300 de milioane de euro".
Declaraţiile au fost făcute într-o conferinţă de presă organizată marţi după-amiază de conducerea şi consilierii PNL Ploieşti cu privire la bugetul local pe 2023. Consilierii au anunţat că vor propune mai multe amendamente la proiectul de buget, care urmează să fie discutat miercuri de forul legislativ local. Amendamentele susţinute de PNL vor viza majorarea alocării bugetare pentru termoficare, majorarea alocării pentru reparaţii curente de străzi şi lucrări în unităţile de învăţământ, introducerea unui stimulent pentru familiile cu nou-născuţi, reintroducerea bugetării participative şi creşterea alocării pentru ONG-uri, în contextul în care Ploieştiul se pregăteşte să deţină anul viitor titlul de Capitala Tineretului din România.
Aceleaşi critici i-au fost aduse primarului şi în momentul în care conducerea formaţiunii a decis suspendarea lui din partid pentru şase luni. De atunci şi până acum, Andrei Volosevici a dezminţit acuzaţiile, vorbind inclusiv despre un sabotaj coordonat împotriva sa. În privinţa proiectelor europene, primarul a invocat scumpirea materialelor de construcţii, care a ţinut pe loc, pentru multă vreme, procedurile de achiziţie, făcând ca firmele să refuze să lucreze la preţurile vechi. Pe partea legată de criza căldurii, Andrei Volosevici a insistat de fiecare dată că nu a greşit cu nimic în momentul în care a refuzat să achite facturile emise de fostul operator, Termoficare Prahova SA, invocând recent şi o sentinţă dată venită în acest sens în litigiul intentat de societate pentru încasarea banilor.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!