10 ani de la intrarea României în Uniunea Europeană

Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Prima zi din 2017 marchează, pentru România, și aniversarea primul deceniu petrecut de țara noastră în rândul statelor din blocul comunitar. Cu acest prilej, Ministerul român al Afacerilor Externe a transmis un mesaj-sinteză despre rolul României în UE, în acești zece ani:

"Aniversăm astăzi, 1 ianuarie 2017, 10 ani de la aderarea României la Uniunea Europeană, moment de istorică însemnătate, care a marcat revenirea deplină în lumea democratică şi debutul participării României, ca stat membru UE, la procesul decizional european.

Acest deceniu a reprezentat pentru România o perioadă fastă de modernizare și de dezvoltare socio-economică, de îmbunătățire a calității vieții cetățenilor români, de valorificare a integrării în Piața Unică Europeană. Experienţa de până acum relevă, totodată, existenţa, în continuare, de premise pentru o valorificare si mai eficientă a beneficiilor apartenenţei la UE.

În toată această perioadă, România s-a situat printre promotorii cei mai activi ai continuării și consolidării procesului de integrare europeană. Angajarea fermă și contribuția la eforturile vizând identificarea de soluții la provocările cu care UE se confruntă sunt recunoscute ca atare de partenerii noștri și reprezintă confirmări ale rolului pe care România îl are astăzi în familia europeană.

Consolidarea pe mai departe a integrării europene rămâne pentru România un obiectiv strategic. România va pleda pentru întărirea coerenței acțiunii UE, pentru o abordare solidară și incluzivă la nivel european, bazată pe definirea și urmărirea unor obiective concrete, în consonanță cu interesele cetățenilor europeni.

România dispune de voința și capacitatea necesare pentru a contribui la efortul de revigorare a UE. Este cu atât mai mult în interesul României ca aniversarea în acest an și a împlinirii a 60 de ani de la semnarea Tratatului de la Roma să confirme o Uniune mai puternică, mai unită și mai coezivă, apărătoare a valorilor și principiilor care au asigurat, peste timp, fundamentul durabil al construcției europene."

România a intrat în Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007, odată cu Bulgaria. Această dată a fost propusă la summitul de la Salonic din 2003 și confirmată la Bruxelles pe 18 iunie 2004. Raportul de țară privind progresele României din octombrie 2004 a afirmat de asemenea data de 1 ianuarie 2007 ca dată de aderare pentru România și Bulgaria, scrie Wikipedia. Cele două țări au semnat Tratatul de aderare pe 25 aprilie 2005 la Abația Neumünster din Luxemburg.

Image