14 septembrie este ultima zi pentru înscrierea în Registrul electoral. Cum se face verificarea

Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Cetățenii români cu domiciliul sau reședința în străinătate se mai pot înscrie în Registrul electoral doar până miercuri, 14 septembrie, la ora 24.00. Aceștia trebuie să depună personal sau să transmită prin poștă sau prin e-mail, la ambasada sau consulatul din statul în care locuiesc, solicitarea de înscriere în Registrul electoral, optând fie pentru a-şi exercita votul prin corespondenţă, fie pentru a solicita înfiinţarea unei secții de votare în localitatea de reședință.

Varianta transmiterii prin e-mail presupune trimiterea documentelor în format electronic. Astfel, după completarea, semnarea şi datarea cererii de înscriere a alegătorului, aceasta trebuie scanată şi trimisă pe adresa de e-mail a ambasadei/consulatului împreună cu o copie scanată a paşaportului (valabil) (pentru cetăţenii români cu domiciliul în străinătate) sau cu o copie scanată a cărţii de identitate (valabile) şi o copie scanată a documentului care atestă reşedinţa (pentru cetăţenii români cu reşedinţa în străinătate), informează MAE.

Cetăţenii români care optează pentru trimiterea prin e-mail a documentelor pentru înscrierea în Registrul electoral pot găsi AICI lista cu adrese de e-mail puse la dispoziţie de misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României, selectând-o pe cea a ambasadei/consulatului din statul de reşedinţă.

Alegătorii care depun cereri de înscriere în Registrul electoral pot verifica cu uşurinţă dacă solicitarea lor a fost validată accesând pagina de web a Registrului electoral: www.registrulelectoral.ro. De asemenea, alegătorii care au depus cereri şi au inclus în formularul de înscriere şi o adresă de e-mail vor primi un e-mail de confirmare a validării solicitării din partea  Autorității Electorale Permanente.

Image