20 de mașini, în care se aflau și copii, blocate de viitură. Intervenție dramatică a echipajelor ISU

Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Echipajele Inspectoratului pentru Situații de Urgență au fost chemate să intervină, luni seară, pe un drum județean din Constanța, care face legătura între localitățile Corbu și Năvodari, unde viitura a surprins și blocat 20 de mașini printre pasagerii cărora se aflau și mai mulți copii. Potrivit Mediafax, pompierii au scos, pe rând, pasagerii din maşini, fiind vorba despre 23 de persoane, între care şi doi copii. Oamenii au fost duşi la ambulanţele ajunse în zonă, unde au fost evaluaţi, iar cei care au avut nevoie au primit îngrijiri medicale. Conform echipajelor de intervenție, apa ajunsese la jumătate de metru. Reprezentanţii Primăriei Corbu au declarat și că mai multe curţi şi dependinţe ale caselor din comună au fost inundate, apa intrând în localitate dinspre mare.

Mai multe așezări din județul Constanța s-au aflat, timp de câteva ore, sub avertizare cod portocaliu de ploi, meteorologii estimând cantități de precipitații de până la 50 l/mp, cumulate într-un timp foarte scurt.

 

Image