ANAF a scos la licitaţie mai multe terenuri aparţinând fostei şefe a Autorităţii Naţionale de Restiture a Proprietăţilor (ANRP) Crinuţa Dumitrean şi un teren al fostului ministru Elena Udrea.
Dumitrean este executată în urma unui dosar în care instanţa a dispus confiscarea de la aceasta a sumei de 400.000 de euro, apreciată de autorităţi ca fiind primită ca mită, chiar dacă faptele din dosarul în care a fost trimisă în judecată, în 2016, de DNA, s-au prescris.
ANAF vinde un teren confiscat de la Elena Udrea
De asemenea, Fiscul vinde şi un teren din Bucureşti al Elenei Udrea, ajuns la a doua licitaţie şi, în consecinţă, cu preţul redus cu 25%, informează Digi24. Udrea a fost anchetată penal şi ulterior condamnată, în prezent fiind în închisoare pentru a executa o pedeapsă de şase ani în dosarul Gala Bute, pentru luare de mită şi abuz în serviciu.
În total, cele şapte terenuri din Ilfov ale Crinuţei Dumitrean (4 milioane de lei cu TVA) şi terenul din Bucureşti confiscat de la Elena Udrea (6,8 milioane de lei cu TVA), ar putea fi vândute de ANAF cu aproape 11 milioane de lei, precizează Profit.ro.