Procurorii Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție (SIIJ) au anunțat, vineri seară, că au dispus, în cauza în care este vizată și fosta șefă DNA Laura Codruța Kovesi, "extinderea urmăririi penale și începerea urmăririi penale in rem sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de favorizarea făptuitorului, prev. de art. 269 Cod penal, și fals în declarații, prev. de art. 326 Cod penal". Acest aspect se refer[ la faptul că, "la data de 9 ianuarie 2017, PÎCCJ, prin Biroul de informare și relații publice, ar fi comunicat, în mod nereal, faptul că procurori ai Secției de urmărire penală și criminalistică ar fi dispus începerea urmăririi penale cu privire la faptă într-o cauză penală".
"Procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie au dispus prin ordonanță începerea urmăririi penale cu privire la faptă, respectiv infracțiunea de abuz în serviciu, în cauza având ca obiect informațiile făcute publice prin intermediul unor înregistrări difuzate în mass-media cu privire la o serie de afirmații făcute de fostul deputat Sebastian Ghiță. Cercetările în acest dosar vizează toate aspectele prezentate opiniei publice de către persoana anterior menționată prin intermediul înregistrărilor difuzate.
În acest context, precizăm că, în urma verificărilor efectuate, a rezultat că aducerea în țară a inculpatului Nicolae Popa a fost efectuată de către Poliția Română, iar costurile aferente transportului au fost achitate integral de către această instituție.
Cercetările se vor efectua în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor de fapt și de drept", se arăta în comunicatul PÎCCJ transmis pe 9 ianuarie 2017.
"Referitor la afirmațiile lansate în spațiul public de către unele instituții media privind modul de gestionare a activității de comunicare publică, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, domnul Augustin Lazăr, face următoarea precizare: «În calitate de procuror general, am exercitat atribuțiile de comunicare publică conform dispozițiilor legale în vigoare. Orice insinuări privind încălcări ale legii de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sunt neavenite și urmăresc destabilizarea Ministerului Public»", se arată într-un alt comunicat, transmis în cursul zilei de vineri.
Citiți și: Primele dezvăluiri din dosarul Laurei Codruța Kovesi