Anunț al Administrației Prezidențiale, cu privire la soarta inspectoratelor școlare

Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Consilierul de stat Ligia Deca, de la Departamentul Educaţie şi Cercetare al Administraţiei Prezidenţiale, a declarat joi că urmează să aibă loc discuţii referitoare la structurile de tip inspectorat. Dezbaterile vor viza rolul pe care-l vor avea, pe viitor, aceste instituții. "Nu am avut încă un dialog pe acest subiect (n.r. - cu ministrul Educaţiei), însă întreg subiectul guvernanţei în educaţie, care include modul în care organizăm structurile de coordonare, va avea loc în acest an. Discuţia privind ce se întâmplă cu structurile de tip inspectorat sau care va fi rolul lor pe viitor urmează să aibă loc", a spus Deca într-o conferinţă susţinută la Palatul Cotroceni, întrebată dacă există un punct de vedere al Ministerului Educaţiei cu privire la propunerea preşedintelui Klaus Iohannis privind desfiinţarea inspectoratelor şcolare. Potrivit Agerpres, consilierul a arătat că ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a afirmat că în momentul în care va exista o structură a noii legi a educaţiei, vor exista discuţii pe baza acesteia.

"În legătură cu noua lege a educaţiei, doamna ministru Andronescu a afirmat că atunci când va exista o structură a noii legi, vom avea o discuţie pe baza acesteia. În plus, a rămas că ne vom vedea la începutul acestui an pentru a avea o discuţie mai amplă", a mai declarat Deca.

Consilierul de stat a mai arătat că de la lansarea în dezbatere publică a proiectului "România Educată", au fost primite o serie de mesaje.

Citiți și: Klaus Iohannis retrimite în Parlament modificările la Legea educației. Președintele acuză reducerea "din pix" a numărului de ore

"Am primit deja peste 200 de emailuri pe adresa pe care am anunţat-o pentru dezbaterea publică, o serie întreagă de mesaje şi prin intermediul paginii de Facebook şi urmează să anunţăm calendarul evenimentelor de consultare. Avem deja o reacţie îmbucurătoare. Au existat şi în presă o serie întreagă de analize. Le colectăm pe toate şi promitem să facem publică o analiză a acestora şi documentele finale vor lua în considerare toate aceste contribuţii", a spus Deca, citată de Agerpres.

 

 

Image