Bilanţul oficial publicat vineri de Grupul de Comunicare Strategică arată că peste 8.000 de români au fost infectaţi cu COVID-19 de la debutul crizei, numai în ultimele 24 de ore fiind raportate 360 de îmbolnăviri noi. Totodată, numărul de decese la pacienţi infectaţi cu noul coronavirus a ajuns la 400. În paralel, peste graniţe, 727 de cetăţeni români s-au îmbolnăvit, iar 58 dintre ei s-au stins din viaţă.
Până astăzi, 17 aprilie, pe teritoriul României, au fost confirmate 8.067 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 1.508 au fost declarate vindecate și externate. De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 360 de noi cazuri de îmbolnăvire.
Totodată, până acum, 400 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat. La ATI, în acest moment, sunt internați 258 de pacienți.
În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, potrivit informațiilor obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, 727 cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 422 în Italia, 196 în Spania, 26 în Franța, 13 în Germania, 55 în Marea Britanie, 2 în Namibia, 2 în SUA, 2 în Austria, 2 în Belgia, 2 în Indonezia și câte unul în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg și Suedia. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 58 de cetățeni români aflați în străinătate, 13 în Italia, 15 în Franța, 18 în Marea Britanie, 7 în Spania, 3 în Germania, unul în Belgia și unul în Suedia, au decedat.
Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 11 au fost declarați vindecați: 7 în Franța, 2 în Indonezia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.
(Foto: CBS News)