Procurorul șef adjunct al DNA Călin Nistor a dispus efectuarea unui control la Serviciul Teritorial Oradea. Potrivit unui comunicat oficial, verificările vizează "activitatea de urmărire penală desfășurată de procurorii din cadrul acestei unități de Parchet în cauzele despre care se face vorbire în înregistrările apărute în spațiul public. Precizăm că, după finalizarea acestei activități, se vor dispune măsuri în funcție rezultatele cuprinse în raportul de control ce se va întocmi cu această ocazie".
Sursa citată a mai anunțat a fost sesizată și Inspecția Judiciară din cadrul CSM pentru a verifica posibile abateri disciplinare săvârșite de procurorii din cadrul Serviciul Teritorial Oradea.
Mpsurile au fost dispuse după ce un avocat a publicat, recent, înregsitrări care ar fi fost făcute în timpul unei ședințe la DNA Oradea și în care procurorii ar face planuri despre cum să bage frica în judecători.
Parchetul General a audiat, deja, mai mulți procurori de la DNA Oradea, în urma apariției acestor înregistrări.
Citiți și: DNA răspunde în urma apariției, în spațiul public, a înregistrării ședinței de la Oradea