UPDATE. Carambol pe Autostrada Soarelui: 55 de mașini lovite în 4 accidente în lanț. Circulația este blocată. Galerie foto

55 de mașini lovite în 4 accidente în lanț. Circulația este blocată
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Un carambol în care au fost implicate peste 50 de autoturisme s-a produs vineri pe autostrada A2 Bucureşti - Constanţa, la kilometrul 183, în zona municipiului Medgidia, pe sensul către litoral. 

Potrivit digi24.ro, 55 de mașini au fost implicate în 4 accidente în lanț pe drumul spre mare, traficul fiind blocat. În total au fost implicate 55 de autoturisme cu 155 persoane. Centrul INFOTRAFIC precizează că traficul rutier este deviat pe la nodul rutier de la km 160, localitatea Cernavodă - DN 22C Cernavodă-Murfatlar.
De asemenea, pentru a evita aglomeraţia produsă pe autostrada A2 Bucureşti - Constanţa, autorităţile recomandă şoferilor şi ruta alternativa Bucureşti - DN 3 - Constanţa.

{cwgallery}

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că pe autostrada A2 București-Constanța, au avut loc trei evenimente rutiere distincte:

- km. 181, la limita dintre loc. Peștera și Medgidia, pe sensul către Constanța, eveniment în care au fost implicate 2 autovehicule. Potrivit primelor informații, 4 persoane au suferit leziuni grave, primind îngrijiri medicale;

- km. 181+500 de metri, sensul către Constanța, s-a produs un accident în care au fost implicate 5 autovehicule. Din primele date, 2 persoane au fost rănite;

- km. 183, municipiul Medgidia, sensul către Constanța, a avut loc un carambol în care au fost implicate 30-35 de autovehicule. În momentul de față, la acest eveniment au fost rănite ușor 2 persoane (doi minori în vârstă de 6, respectiv 9 ani).

Traficul rutier este deviat pe la nodul rutier de la km. 160, loc. Cernavodă – DN 22C Cernavodă-Murfatlar. De asemenea, pentru a evita aglomerația produsă pe autostrada A2 București-Constanța, este recomandat să se circule și pe ruta alternativa București - DN3 – Constanța.

UPDATE. Potrivit digi24.ro, planul roşu va fi dezactivat de la ora 11.00, ultimul bilanţ al ISU Dobrogea arătând că 16 persoane au fost duse la spital. Potrivit ISU, 11 adulţi şi cinci copii au fost transportaţi la spital, iar opt persoane au fost asistate medical la faţa locului, fiind vorba despre adulţi.

Și Direcția Regională de Drumuri și Poduri Constanta a anunțat faptul că de la ora 10:40 traficul rutier nu mai este deviat pe DN 22C; se circulă normal, dar valorile de trafic sunt foarte ridicate.

 

Sursă foto digi24.ro/facebook.com/DRDPCT

 

Image