Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunţă că, joi, au crescut timpii de aşteptare la punctul de trecere a frontierei de la Giurgiu - Ruse din cauza capacităţii de control reduse a autorităţilor de frontieră bulgare. La această oră, s-au format cozi de autovehicule de aproximativ 8 kilometri.
Potrivit CNAIR, la această oră sunt formate coloane ale vehiculelor de aproximativ 8 kilometri şi au crescut timpii de aşteptare la punctul de trecere a frontierei dintre România şi Bulgaria de la Giurgiu - Ruse din cauza capacităţii de control reduse a autorităţilor de frontieră bulgare.
„CNAIR asigură utilizatorii că efectuează controlul specific la întreaga capacitate şi poate deschide puncte suplimentare de control pentru reluarea normală a traficului, astfel încât acesta să poată fi fluidizat rapid prin urgentarea operaţiunilor specifice din Agenţia de Control şi Încasare“, arată compania.