Bilanțul în urma incendiului din Colectiv a urcat, joi, la 57 de morți, la aproape trei săptămâni de la tragedie. Tânăra care a încetat din viață astăzi era ultimul pacient rămas în secția de Terapie Intensivă de la Spitalul de Arși din București. Potrivit primelor informații, plămânii acesteia ar fi cedat, joi. Pacienta era intubată și ventilată mecanic.
UPDATE - Fata care a murit joi este Elsa Albu. Locuia în Marea Britanie, dar se întorsese în România, la finalul lunii octombrie, pentru a-și serba ziua de naștere, chiar pe 30 octombrie.
Pagina de Facebook a tinerei este plină cu mesajele postate de prietenii care au susținut-o din plina clipă și pe care logodnicul fetei i-a ținut la curent, zi de zi, cu starea acesteia. Ba chiar joi dimineață le-a scris că merge la spital și speră să se întoarcă de acolo cu vești bune. Din păcate, a fost ziua în care a primit cea mai neagră veste. "A fost lumea mea, iar acum lumea mea s-a prăbuşit. Trebuia să ne căsătorim anul viitor şi ne gândeam să avem un copil. Dacă aveam un băiat avea să poarte numele Gabriel, dacă era fetiţă o numeam Ava. Fiecare minut pe care l-am petrecut în compania ei a fost pur şi simplu perfect. Am iubit-o din momentul în care i-am văzut ochii şi până în clipa în care i-a închis. Vă mulţumesc pentru fiecare mesaj. Sunt sigur că ea ştie cât de mult o iubiţi. Elsa, o să-mi fie dor de zâmbetul tău, de sărutul tău, de atingerile tale. O să-mi fie dor de fiecare părticică din tine, iar viaţa mea nu o să mai fie niciodată la fel. Sper să fii alături de mama ta într-un loc în care o să fii fericită şi sper să ne revedem într-o zi. Te-am iubit, te iubesc şi o să te iubesc mereu", a scris Dwain Mensah.