Sute de dosare vor fi judecate din nou de noile completuri, stabilite vineri prin tragere la sorți.
Judecătorii Curţii Constituţionale a României au dezbătut miercuri, în şedinţă publică, sesizarea premierului Viorica Dăncilă în legătură cu un conflict juridic de natură constituţională între Parlament şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe tema constituirii completurilor de cinci judecători.
Judecătorii CCR au considerat că, din 2014 până acum, prin câteva hotărâri succesive, instanța supremă nu a respectat legea așa cum au adoptat-o senatorii și deputații, potrivit șefului CCR, Valer Dorneanu.
Problema a apărut după ce în luna iunie a intrat în vigoare noua lege a organizării judiciare. Dacă înainte existau de drept președinți ai completelor de judecători, în noile prevederi se arată că la începutul fiecărui an toți președinții se trag la sorți.
Miza acestui posibil conflict juridic de natură constituțională este aceea că ICCJ și-ar fi arogat competențe legislative prin faptul că nu pune în aplicare imediat prevederea din noua lege 304 privind organizarea judiciară, potrivit căreia completele de 5 judecători de la ÎCCJ se formează exclusiv prin tragere la sorți, fără a exista membri de drept.
Cristina Tarcea, șefa ICCJ, a explicat că nu a fost pusă încă în vigoare noua măsură din lege tocmai pentru că în documentul legislativ se precizează că președinții completurilor se stabilesc la începutul fiecărui an, prin urmare măsura va fi adoptată pentru prima oară la 1 ianuarie 2018.
Sursa: Digi24