Consiliul Concurenţei a dat amenzi de 1,2 milioane lei în primele 6 luni ale anului

Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Consiliul Concurenţei a avut, în primele şase luni ale acestui an, o activitate intensă, cu investigaţii în aproape toate sectoarele economiei, iar valoarea cumulată a amenzilor aplicate a fost de circa 1,226 milioane lei, conform Raportului privind evoluţia concurenţei în sectoare cheie.

În primul semestru al anului 2018, au fost declanşate de către Consiliul Concurenţei opt investigaţii privind posibile încălcări ale concurenţei, respectiv: înţelegere pe orizontală - 50%, abuz de poziţie dominantă - 12,5%, concentrări economice nenotificate - 12,5%, acţiuni anticoncurenţiale ale administraţiei publice - 25%.

De asemenea, una dintre cele opt investigaţii declanşate în perioada menţionată a vizat atât încălcarea legislaţiei naţionale, cât şi pe cea a legislaţiei europene.

În primele 6 luni, autoritatea de concurenţă a finalizat 2 investigaţii privind posibila încălcare a legislaţiei de concurenţă, ambele reprezentând abuzuri de poziţie dominantă.

În ceea ce priveşte structura investigaţiilor în curs de derulare la 30 iunie, aceasta a fost: încălcarea legislaţiei naţionale - 57% din cazuri şi încălcarea legislaţiei naţionale şi comunitare - 43%. 40% dintre investigaţii au vizat un sector economic cheie - 40% şi 60% alte sectoare.

"Consiliul Concurenţei efectuează din proprie iniţiativă investigaţii privind un anumit sector economic sau un anumit tip de acord în diferite sectoare, atunci când rigiditatea preţurilor sau alte împrejurări sugerează posibilitatea restrângerii sau a denaturării concurenţei pe piaţă. Aceste investigaţii constituie un instrument important în activitatea autorităţii de concurenţă din perspectiva ambelor componente principale ale activităţii sale: componenta preventivă, de monitorizare a pieţelor şi de supraveghere a actorilor de pe aceste pieţe şi componenta corectivă, menită să restabilească şi să asigure dezvoltarea unui mediu concurenţial normal.Derularea investigaţiilor sectoriale face posibilă cunoaşterea detaliată a pieţelor şi, prin urmare, permite autorităţii de concurenţă identificarea eventualelor disfuncţionalităţi care
afectează procesul concurenţial. Atunci când în urma derulării analizei se constată astfel de situaţii, Consiliul Concurenţei ia măsurile necesare creării condiţiilor de concurenţă efectivă prin emiterea de recomandări către mediul de afaceri, autorităţile publice sau consumatori, prin promovarea unor reglementări specifice sau prin impunerea măsurilor necesare pentru remedierea disfuncţionalităţilor pieţei", explică raportul.

Conform sursei citate, în primul semestru al acestui an a fost finalizată o anchetă sectorială privind piaţa primară a lemnului din România. Durata medie a anchetelor sectoriale finalizate în primele 6 luni ale acestui an a fost de 4,7 ani, cu 17,5% în creştere faţă de primul semestru din 2017.

De asemenea, la sfârşitul primelor 6 luni din 2018, se aflau în derulare 10 anchete sectoriale, cu 28,5% mai puţine decât la finalul aceleiaşi perioade din 2017. Durata medie a anchetelor sectoriale aflate în derulare la sfârşitul primelor 6 luni din acest an era de 2,3 ani, cu 9,5% în creştere faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.

În primul semestru al acestui an a fost deschisă şi o investigaţie privind analiza concentrării economice pe piaţa producerii şi comercializării de cărămizi şi blocuri ceramice.

În anul 2017, din totalul investigaţiilor finalizate, şapte au vizat atât încălcarea legislaţiei naţionale, cât şi pe cea a legislaţiei europene de concurenţă. Durata medie a investigaţiilor privind posibila încălcare a legislaţiei de concurenţă finalizate în 2017 a fost de 2,8 ani, în timp ce mediana duratei a fost de 2,6 ani. Durata medie a anchetelor sectoriale finalizate în anul 2017 a fost de 4,2 ani.

De asemenea, în anul 2017, a fost supus dezbaterii publice raportul interimar al anchetei sectoriale privind piaţa primară a lemnului din România.

La finele anului 2017, Consiliul Concurenţei avea în desfăşurare 36 de investigaţii privind posibila încălcare a legislaţiei de concurenţă şi 11 anchete sectoriale.

Valoarea taxelor de autorizare a fost de 4,156 milioane lei (909.756 euro), iar 68% din cazurile de concentrare economică au fost analizate prin procedura simplificată.

Totodată, în 2017, cu ocazia aniversării a 20 de ani de concurenţă, Consiliul Concurenţei, împreună cu Academia de Studii Economice din Bucureşti (ASE), au realizat un studiu ce a cuantificat impactul intervenţiilor majore ale Consiliului asupra 10 industrii cheie: Servicii bancare; Asigurări de răspundere civilă auto obligatorie; Administrarea fondurilor de pensii private pilonul II; Telecomunicaţii mobile; Farmaceutică şi servicii de sănătate; Producerea şi comercializarea cimentului; Producerea şi comercializarea energiei electrice; Comercializarea carburanţilor; Retail; Profesii liberale.

Conform acestui studiu, a fost estimat faptul că impactul total al politicii de concurenţă asupra consumatorilor la nivelul celor 10 industrii cheie este 857,10 de milioane de euro, conform metodologiei folosite de Comisia Europeană şi aproximativ 885,44 de milioane de euro conform metodologiei folosite de Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltarea Economic (OECD).

În anul 2017, valoarea totală a amenzilor impuse de Consiliul Concurenţei a fost de 123,114 milioane lei (26,95 milioane euro). Comparativ, cuantumul bugetului finanţat din fonduri publice în anul 2017 a fost de 47,1 milioane lei.

Conform celor mai conservatoare estimări, în anul 2017, impactul intervenţiilor Consiliului Concurenţei în beneficiul consumatorilor, la nivelul pieţelor analizate, a fost cuprins între 145 şi 252 milioane de lei (aproximativ între 32 şi 55 de milioane de euro). La nivel total, impactul intervenţiilor autorităţii de concurenţă finalizate pe parcursul anului 2017 a fost estimat între un minim de 284 milioane de lei şi un maxim de 509 milioane de lei.

Sursa: Agerpres

Image