Până astăzi, pe teritoriul României, au fost confirmate 80.390 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus, 35.816 au fost declarate vindecate, iar 9.593 de pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare, arată Grupul de Comunicare Strategică în bilanţul din 25 august. Față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.060 de cazuri noi de persoane infectate cu COVID-19, număr în creştere faţă de ultimele două zile, însă asta şi pe fondul creşterii numărului de teste. Cu adevărat îngrijorător este numărul deceselor, 58 în raportarea de marţi.
Până astăzi, 3.367 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat. În intervalul 24.08.2020 (10:00) – 25.08.2020 (10:00) au fost înregistrate 58 de decese (32 bărbați și 26 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Olt, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Vâlcea, Vaslui, Ilfov și municipiul București. Dintre acestea, 2 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 20-29 de ani, 1 deces la categoria 30-39 de ani, 4 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 10 la categoria 50-59 ani, 11 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 20 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 10 decese la categoria de peste 80 de ani. 57 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar un pacient decedat nu a prezentat comorbidități.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 1.679.614 teste. Dintre acestea 20.479 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 11.764 în baza definiției de caz și a protocolului medical, iar 8.715 la cerere. În urma lor, au fost înregistrate 1.060 de cazuri noi:
Nr. crt. |
Județ |
Număr de cazuri confirmate(total) |
Număr de cazuri nou confirmate |
1. |
Alba |
1024 |
15 |
2. |
Arad |
1665 |
33 |
3. |
Argeș |
4872 |
29 |
4. |
Bacău |
2424 |
29 |
5. |
Bihor |
2086 |
37 |
6. |
Bistrița-Năsăud |
1100 |
11 |
7. |
Botoșani |
1289 |
6 |
8. |
Brașov |
4299 |
43 |
9. |
Brăila |
1455 |
17 |
10. |
Buzău |
2097 |
20 |
11. |
Caraș-Severin |
595 |
22 |
12. |
Călărași |
493 |
13 |
13. |
Cluj |
1874 |
19 |
14. |
Constanța |
1520 |
21 |
15. |
Covasna |
693 |
8 |
16. |
Dâmbovița |
2851 |
23 |
17. |
Dolj |
1520 |
3 |
18. |
Galați |
3114 |
28 |
19. |
Giurgiu |
619 |
16 |
20. |
Gorj |
1468 |
16 |
21. |
Harghita |
668 |
4 |
22. |
Hunedoara |
1531 |
17 |
23. |
Ialomița |
926 |
6 |
24. |
Iași |
2547 |
55 |
25. |
Ilfov |
1974 |
35 |
26. |
Maramureș |
1020 |
21 |
27. |
Mehedinți |
1078 |
17 |
28. |
Mureș |
1294 |
12 |
29. |
Neamț |
1990 |
25 |
30. |
Olt |
1217 |
10 |
31. |
Prahova |
3834 |
53 |
32. |
Satu Mare |
246 |
- |
33. |
Sălaj |
331 |
12 |
34. |
Sibiu |
1343 |
23 |
35. |
Suceava |
5128 |
31 |
36. |
Teleorman |
541 |
10 |
37. |
Timiș |
2307 |
23 |
38. |
Tulcea |
460 |
17 |
39. |
Vaslui |
1577 |
29 |
40. |
Vâlcea |
997 |
6 |
41. |
Vrancea |
2313 |
16 |
42. |
Mun. București |
9930 |
229 |
43. |
- |
80 |
- |
TOTAL |
80390
|
1060 |
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 732 de persoane au fost reconfirmate pozitiv:
Nr. Crt. |
JUDEȚ |
Probe pozitive la retestare |
1 |
ALBA |
14 |
2 |
ARAD |
7 |
3 |
ARGEŞ |
32 |
4 |
BACĂU |
17 |
5 |
BIHOR |
25 |
6 |
BISTRIŢA-NĂSĂUD |
0 |
7 |
BOTOŞANI |
6 |
8 |
BRĂILA |
13 |
9 |
BRAŞOV |
15 |
10 |
BUZĂU |
12 |
11 |
CĂLĂRAŞI |
1 |
12 |
CARAŞ-SEVERIN |
1 |
13 |
CLUJ |
19 |
14 |
CONSTANŢA |
13 |
15 |
COVASNA |
5 |
16 |
DÂMBOVIŢA |
6 |
17 |
DOLJ |
2 |
18 |
GALAŢI |
14 |
19 |
GIURGIU |
2 |
20 |
GORJ |
34 |
21 |
HARGHITA |
4 |
22 |
HUNEDOARA |
9 |
23 |
IALOMIŢA |
3 |
24 |
IAŞI |
53 |
25 |
MARAMUREŞ |
8 |
26 |
MEHEDINŢI |
8 |
27 |
MUREŞ |
7 |
28 |
NEAMŢ |
6 |
29 |
OLT |
7 |
30 |
PRAHOVA |
20 |
31 |
SĂLAJ |
6 |
32 |
SATU MARE |
6 |
33 |
SIBIU |
67 |
34 |
SUCEAVA |
25 |
35 |
TELEORMAN |
1 |
36 |
TIMIŞ |
38 |
37 |
TULCEA |
10 |
38 |
VÂLCEA |
14 |
39 |
VASLUI |
24 |
40 |
VRANCEA |
17 |
41 |
BUCUREŞTI |
133 |
42 |
ILFOV |
28 |
|
TOTAL |
732 |
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.268. Dintre acestea, 490 sunt internate la ATI.
Pe teritoriul României, 10.686 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 5.562 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 30.962 persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 33 de persoane.
Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore 845 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 207.150 de lei. De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost constatate, ieri, 3 infracțiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.