Poliţia română a depistat aproape 24.000 de persoane care nu au respectat măsura de restricţionare a circulaţiei impusă prin Ordonanţa militară nr. 3 şi a aplicat amenzi totalizând peste 31,4 milioane de lei pentru românii care, practic, au ieşit din case fără un motiv justificat. Mai mult, de la debutul crizei, 209 dosare penale au fost deschise la nivel naţional pentru infracţiunea de zădărnicire a combaterii bolilor, iar alte patru pentru declararea unor date false la intrarea în ţară.
"Până în prezent, prin structurile abilitate ale M.A.I. au fost întocmite 209 dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal. Totodată, Poliția și Jandarmeria au aplicat 4.235 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurilor de izolare/carantină. De la intrarea în vigoare a Ordonanței Militare nr. 3, polițiștii au depistat 23.973 persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei. Acestora le-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, în valoare de 31.410.624 de lei", arată în cel mai recent bilanţ întocmit de Grupul de Comunicare Strategică din subordinea MAI, publicat sâmbătă la ora 13.00.
De asemenea, cu ocazia formalităților de intrare în țară, Poliția de Frontieră a întocmit 4 dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals în declarații, faptă prevăzută și pedepsită de art. 326 Cod Penal, au mai transmis autorităţile.
Citiţi aici bilanţul complet!