Tânărul care a ucis-o la Timișoara pe Andreea, studenta la Medicină, le-a povestit procurorilor cum s-a petrecut totul, conform unor surse din anchetă. Mirel le-a spus anchetatorilor ce anume l-a determinat să comită crima deosebit de violentă.
Declarația dată de criminal:
„Din luna octombrie am o relație de iubire cu Andreea iar în ultima lună am simțit-o mai distantă. În data de 22.03.2024, în timp ce ne aflam la apartamentul părinţilor mei, am observat că Andreea tasta pe telefon şi am crezut că vorbeşte cu cineva. Am întrebat-o cu cine discută, iar ea a refuzat să îmi spună cu cine se conversa. Am încercat să îi iau telefonul din mână şi ea l-a ținut strâns. Am reuşit totuşi să i-l iau și i-am spus Andreei să îmi spună codul PIN. A vrut să părăsească apartamentul și am încercat sa o opresc. A refuzat să mi-l dea şi mi-a spus că vrea să se despartă de mine.
Atunci când am auzit asta, m-am enervat foarte tare şi m-am dus în bucătărie, de unde am luat două cuțite oarecare şi m-am întors cu ele în dormitor. Andreea m-a lovit peste o mână, iar în acel moment m-am tăiat singur cu cuțitul la față. Totodată, m-a prins de lănţişorul pe care îl aveam la gât, care s-a rupt și a căzut pe pat. Îmi amintesc că am lovit-o de 5-6 ori”.
Potrivit stiripesurse.ro, tânărul va fi dus la București, acolo unde va avea loc expertiza psihiatrică, pentru a se stabili dacă a avut discernământ în momentul producerii crimei.
Chiar și anchetatorii au rămas șocați de cruzimea și sângele rece de care a dat dovadă, imediat după crimă. A așezat victima pe pat, a curățat locul crimei, după care a plecat acasă la părinți, unde s-a comportat ca și când nimic nu s-ar fi întâmplat.
Crima de la Medicină. Tatăl fetei ucise la Timișoara rupe tăcerea: Făcuse o obsesie pentru ea!
Foto antena3.ro