Dan Barna: Consider inadmisibilă lansarea unor idei aflate la graniţa dintre halucinant şi stupid

Dan Barna: Consider inadmisibilă lansarea unor idei aflate la graniţa dintre halucinant şi stupid
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Dan Barna, preşedintele Uniunii Salvaţi România, subliniază că autorităţile au obligaţia să fie responsabile în comunicarea publică. El apreciază, într-o postare pe Facebook, că este inadmisibilă lansarea unor idei "la graniţa dintre halucinant şi stupid".

" Autoritățile publice, inclusiv cele din domeniul medical, au obligația să fie responsabile în comunicarea publică.

Consider inadmisibilă lansarea unor idei aflate la granița dintre halucinant și stupid al căror unic efect este sporirea neîncrederii populației în capacitatea statului de gestionare a gravei crize prin care trecem.

Am cerut insistent în aceste luni transparență, coerență și profesionalism. Ceea ce am primit au fost tentative de ascundere a realității, informații trunchiate, contradicții și tensiuni între factorii de decizie. Aici se ajunge când după reguli clare se aruncă în spațiul public excepții și variante care creeză confuzie, panică și neîncredere.

Încă nu e prea târziu pentru autoritățile noastre să își facă treaba așa cum, pe bună dreptate, așteaptă cetățenii României.

Calculele politice sau rivalitățile dintre diverse personaje cu rol în combaterea crizei sunt irelevante și toxice.

Prioritatea e România și nimic altceva.", a scris Dan Barna în postarea sa.

Sursă foto printscreen Facebook.

Image