Director științific INFP: Cutremurul de 5,8 din România are și un efect benefic

Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Mircea Radulian, directorul ştiinţific al Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, a explicat, în direct la Digi24, că este normal ca la un anumit interval de timp să apară astfel de cutremure moderate. El susține că apariția unui astfel de cutremur în România poate avea un efect benefic, întrucât se eliberează o parte din tensiunea seismică acumulată în zona Vrancea.

"E un cutremur moderat, ceva mai mare, este un cutremur normal pentru zona Vrancea. Cutremure de magnitudine 6 se produc la intervale de câțiva ani. El a apărut și pe fundalul unei activități ceva mai slabe, în ultimul timp. Era de așteptat. Activitatea seismică înseamnă și o acumulare și are un efect benefic pentru că a eliberat energia acumulată în ultima vreme. Cutremurele de magnitudine 4 sunt cam la intervale de o lună. În particular, la adâncimea la care s-a produs cel de azi, nu prea s-au produs cutremure. Așa se explică și mărimea lui ceva mai mare, pentru că se acumulase energie", a explicat reprezentantul INFP.

"Aceste fluctuații care apar sunt normale. Cutremurul a eliberat, pe toată zona Vrancea, o parte din energie. Încet, încet, energia se acumulează, în ciuda acestor eliberări. La scară largă, vom avea și un cutremur mare, la un moment dat", a mai precizat Mircea Radulian, citat de Digi 24.

PE ACEEAŞI TEMĂ:

Cutremur de 5,8 grade, urmat de o replică, duminică dimineață, în zona Vrancea. De ce sistemul RO-ALERT nu a avertizat populația

"Nu putem spune când va veni acest cutremur mare. Zona Vrancea este o zonă activă seismic. La intervale de zeci de ani, putem avea un cutremur de magnitudine 7. Sunt și alte zone de acest gen pe glob. Trebuie să ținem cont de această particularitate a zonei în care trăim. Nu putem spune că stăm liniștiți 100 de ani fără cutremur. Aici este intersecția a 3 plăci, e o zonă complicată. Mai apare un fragment, toate converg către zona Vrancea. Însă aceste plăci nu mai sunt la fel de active, însă această convergență a creat desprinderea unei plăci, care se cufundă, coboară aproape vertical", a mai explicat directorul ştiinţific al Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului.

Image