Suspecții crimei din Vaslui au fost prinși în Brașov. Este vorba despre cadavrul găsit într-un geamantan aruncat pe un drum din comuna Pungești, județul Vaslui.
”În seara de 16 iulie 2024, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui şi a Inspectoratului General al Poliţiei Române, cu sprijinul Institutului Naţional de Criminalistică, Direcţiei de Investigaţii Criminale, Direcţiei Operaţiuni Speciale şi Inspectoratului de Poliţie Judeţean Braşov, au fost depistate în municipiul Braşov două persoane, un bărbat în vârstă de 32 de ani şi femeie în vârstă de 27 de ani, ambii din comuna Pungeşti, concubini, bănuiţi că ar fi fost implicaţi în decesul unui bărbat în vârstă de 36 de ani, din comuna Onceşti, judeţul Bacău”, a anunţat Poliţia Română.
Cadavrul unui bărbat, găsit într-un geamantan pe drum
Cei doi suspecți au fost surprinși de camerele de supraveghere când duceau geamantanul prin comuna pungești. Cel mai probabil, căutau un loc ferit în care să-l abandoneze.
Cei doi suspecți au fost duși la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui pentru audieri.