Funcționarul care i-a eliberat codul de parafă "din milă" falsului chirurg italian a fost mutat disciplinar

Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Singura persoană trasă la răspundere până acum, în cazul falsului medic italian care a ajuns să opereze în clinici private din România, ar fi funcționarul care i-a eliberat acestuia codul de parafă. DSP București a anunțat că persoana respectivă a fost, deocamdată, mutată disciplinar, la nivelul instituției existând o anchetă în derulare.

"Codul de parafă atribuit domnului Matteo Politi a fost eliberat în data de 23.03.2018 de către Biroul de Informatică şi Biostatistică Medicală. Conducerea instituţiei a demarat o anchetă internă şi a sesizat în conformitate cu prevederile legale în vigoare Comisia de disciplină de la nivelul DSPMB pentru analizarea modului în care funcţionarul public din cadrul biroului mai sus menţionat a soluţionat solicitarea domnului Matteo Politi. Menţionăm că funcţionarul public a fost mutat disciplinar , urmând ca până la finalizarea cercetării disciplinare să-şi desfăşoare activitatea în cadrul altui compartiment. De asemenea a fost dispus un control la nivelul Biroului de Informatică şi Biostatistică Medicală pentru verificarea modului în care au fost eliberate codurile de parafă în cursul anului 2018. Direcţia de Sănătate Publică consideră regretabil acest fapt, conducerea va dispune toate măsurile necesare pentru ca un astfel de incident să nu se mai repete", au comunicat reprezentanții DSP București.

La o zi după dezvăluirile din presa centrală, privind cazul escrocului italian care s-a dat drept chirurg estetician, ministrul Sănătății, Sorina Pintea, spunea că funcționarul DSP a eliberat codul de parafă "din milă" și afirma că aici este vorba, "cu siguranță, și despre corupție".

Citiți și:  Ministrul Sănătății: Funcționara DSP a eliberat codul de parafă pentru falsul chirurg italian DIN MILĂ

Image