Metrorex a comunicat, luni, decizia Tribunalului București, de a declara nelegală greva de avertisemtn care a avut loc pe 15 noiembrie, la metrou. În replică, Unitatea - Sindicatul Liber Metrou (USLM) a anunțat că va declanşa miercuri greva generală pe termen nelimitat, circulaţia trenurilor de metrou urmând să fie oprită în intervalul orar 4:00 - 16:00.
"Referitor la Comunicatul de presa Metrorex prin care opinia publica a fost informată că Tribunalul Bucureşti a declarat nelegală greva de avertisment, vă comunicăm şi alte câteva detalii privind decizia Tribunalului Bucureşti: « ... respinge cererea de încetare a continuării acţiunilor de grevă întemeiate pe greva de avertisment ca prematur formulată» « ... respinge în rest acţiunea (Metrorex) ca fiind neîntemeiată». În aceste condiţii, conform adresei USLM nr. 324/16.11.2018, înregistrată la Metrorex sub nr. 3858/16.11.2018, miercuri 21.11.2018, la metrou va fi declanşată greva propriu-zisă pe termen nelimitat, zilnic între orele 4:00 - 16:00", precizează USLM, într-un comunicat de presă.
Sindicaliștii sunt dispuși să negocieze, însă, cu atât mai mult cu cât se vorbește despre o remaniere care va viza, se pare, și conducerea Ministerului Transporturilor. Funcția de ministru al Transporturilor ar urma să fie preluată de Lia Olguța Vasilescu.
Sursa foto: libertatea.ro