INS a început recensământul populației și al locuințelor. Zi liberă pentru cei care completează formularul on-line

INS a început recensământul populației și al locuințelor. Zi liberă pentru cei care completează formularul on-line
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Institutul Național de Statistică a anunțat că, de la 1 februarie, a debutat recensământul populației și locuințelor. Prima etapă constă în preluarea datelor din surse administrative, iar de la jumătatea lunii viitoare va începe autorecenzarea populației, un procedeu utilizat în premieră în țara noastră.

 

“Elemente de noutate ale actualului Recensământ al populației și locuințelor (RPL2021) sunt:

  • 100% informatizat în etapele de culegere și prelucrare a datelor;
  • posibilitatea autorecenzării - premieră în statistica românească;
  • recenzare prin interviu, cu înregistrarea datelor pe tablete, de către un recenzor;
  • autorecenzarea se va putea realiza de pe orice telefon mobil tip smartphone, pe tabletă, laptop sau PC;
  • chestionarul pentru autorecenzare - disponibil în limba română și în limbile minorităţilor naţionale precum și în limba engleză”, a informat Institutul Național de Statistică.

Serviciul de Telecomunicații Speciale se va implica în procesul de recenzare în cadrul Recensământului.

Cum se desfășoară recensământul populației și locuințelor

Procesul va avea trei etape:

  • 1 februarie – 13 martie 2022: Preluare date din surse administrative şi popularea bazei de date RPL2021;
  • 14 martie – 15 mai 2022: Autorecenzare;
  • 16 mai – 17 iulie 2022: Colectare a datelor de către recenzori, prin interviuri faţă în faţă (înregistrarea datelor în chestionarul electronic, cu ajutorul tabletelor).

Informațiile colectate vor fi prelucrate în conformitate cu legislația în vigoare privind protecția datelor cu caracter personal (Regulamentul UE nr.679/2016) și anonimizate imediat după intrarea în sistem, precizează autoritățile române.

Începând cu anul 2021, în toate statele membre U.E. se realizează Recensământul populației și locuințelor în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 763/2008 al Parlamentului European și al Consiliului privind recensământul populației și al locuințelor și cu regulamentele de implementare corespunzătoare. În România, Recensământul populației și locuințelor se va desfășura potrivit prevederilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 19/2020 privind organizarea şi desfăşurarea Recensământului populaţiei şi locuinţelor din România în anul 2021, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 178/2020, cu modificările și completările ulterioare.

Cetățenii care completează formularul de autorecenzare primesc o zi liberă

Conform unei Ordonanțe de Urgență adoptate în 2020, privind organizarea şi desfăşurarea Recensământului Populaţiei şi Locuinţelor din România, persoanele salariate care se autorecenzează prin intermediul internetului au dreptul la o zi liberă, plătită, în scopul încurajării utilizării cu predilecţie a acestei metode. Dovada autorecenzării on-line în fața angajatorului se face prin prezentarea codului de confirmare a încheierii cu succes a autorecenzării, conform documentului oficial.

Ziua liberă plătită se acordă în termen de maximum 12 luni de la data realizării cu succes a autorecenzării, respectiv până cel târziu în luna mai a anului 2023, de comun acord angajat-angajator. Codul de confirmare a încheierii cu succes a autorecenzării este generat automat de platforma informatică a site-ului recensământului pentru fiecare formular individual transmis cu succes către baza de recensământ.

Sursa foto: Departamentul pentru Relații Interetnice

Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!

Image