Klaus Iohannis: “Nu vom avea în România o criză alimentară, nu vom raţionaliza alimentele”

iohannis criza alimentara
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Preşedintele României, Klaus Iohannis, aflat la New York pentru cea de-a 77-a sesiune a Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite, le-a transmis românilor că riscul declanșării unei crize alimentare la nivel mondial este una dintre temele de pe agenda întâlnirii, dar susține că în țara noastră nu se va ajunge într-un astfel de punct și nici la măsuri precum raționalizarea alimentelor.

 

Pe lângă acest mesaj, șeful statului a ținut să sublinieze că va fi de datoria Guvernului să depună eforturi pentru a menține prețurile la “un nivel pe care românii şi-l pot permite".

“Nu cred că în România vom avea o criză alimentară şi nu cred că undeva în Europa vom avea o criză alimentară. Vom avea, este posibil, din păcate, o creştere la preţurile unor alimente, dar trebuie să fim foarte conştienţi, această criză alimentară va lovi prima dată statele mai sărace şi de acolo criza poate să aibă repercursiuni foarte grave şi pentru noi. Deci, faptul că ne implicăm pentru a preveni o criză alimentară este un semn de solidaritate cu lumea care încă nu îşi permite de toate. Este un semn de solidaritate cu cei care încearcă să prevină o nouă criză globală. Însă pentru români nu trebuie să apară aşa semne de întrebare. Nu vom avea în România o criză alimentară, nu vom raţionaliza alimentele, dar Guvernul va trebui să se străduie foarte mult pentru a ţine preţurile la un nivel pe care românii şi-l pot permite”, a transmis Klaus Iohannis.

Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!

Image