La numai o zi după ce DIICOT anunța că a declanșat o investigație în urm adescoperirii făcute în Tulcea a ieșit la iveală că lucrarea dezgropată de o scriitoare de origine română este un fals, iar toată povestea a fot doar o frasă pusă la cale de niște producători de teatru belgieni.
Citiți și: Tablou deosebit de valoros, semnat de Picasso, descoperit îngropat în Tulcea
Potrivit Digi 24, aceștia au îngropat, la sfârşitul lunii trecute, o copie a picturii "Cap de Arlechin" în apropiere de Tulcea, apoi au trimis scrisori anonime în care anunţau unde este o pictură celebră, furată împreună cu alte capodopere acum şapte ani de la un muzeu din Rotterdam. Scrisorile au ajuns la trei adrese din Olanda şi trei din România, dar numai românca Mira Feticu şi un prieten de-al ei se pare că au căzut în plasă. Femeia, autoarea unei cărți lansate în 2015, despre furtul de acum șase ani pus la cale de bandă de câţiva români, a venit în ţară împreună cu un prieten, a urmat instrucţiunile, şi a dezgropat pictura.
Cei care au pus la cale gluma şi-au anunţat printr-un e-mail victimele şi au povestit că farsa este inspirată din piesa de teatru "Copia adevărată" care a avut premiera joi, la Anvers. În scenariu, personajul principal este un falsificator de tablouri.
"Două persoane, de cetățenie olandează, s-au prezentat la Amabasada Olandei, din București, cu un tablou. Acestea au precizat faptul că au găsit tabloul, pe teritoriul României, anunţând despre acest fapt autorităţile olandeze. DIICOT investighează împrejurările în care un tablou semnat Picasso valorând aproximativ 800 mii de euro a fost găsit sâmbăta seara, pe raza judeţului Tulcea. Tabloul care face parte dintr-un lot de 7 opere sustrase în anul 2012 dintr-un muzeu olandez se afla în custodia autorităţilor romane şi urmează să fie expertizat. Atașatul de afaceri interne din cadrul Ambasadei Olandei a anunțat autoritățile române, iar, la acest moment, o echipă formată din procurori D.I.I.C.O.T. și polițiști ai Direcției de Investigații Criminale - I.G.P.R. efectuează cercetări, pentru lămurirea tuturor aspectelor (audierea persoanelor, cercetarea locului în care au afirmat cele două persoane că au găsit tabloul, expertize criminalistice). Precizăm că cei 6 inculpaţi români acuzaţi că în noaptea de 15 spre 16 octombrie 2012 au sustras 7 tablouri semnate printre alţii, de Pablo Picasso, Henri Matisse şi Claude Monet de la Muzeul Kunsthal din Rotterdam au fost condamnaţi definitiv pentru săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina lor", preciza, duminică, un comunicat al DIICOT.
Valoarea celor șapte tablouri este estimată la aproximativ 18 milioane de euro și, din informațiile de până acum, ele ar fi fost arse de mama unuia dintre hoți.
Sursa foto: news.ro