Membri ai Federaţiei Solidaritatea Sanitară protestează în faţa Guvernului

Solidaritatea Sanitară
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Membri ai Federaţiei Solidaritatea Sanitară protestează luni în Piaţa Victoriei în faţa Guvernului, principala nemulţumire fiind legată de veniturile salariale.

Aceştia flutură steaguri albastre şi galbene, folosesc vuvuzele şi afişează pancarte pe care scrie "Cu inflaţia crescută, sănătatea e pe ducă!", "Vă strigăm neîncetat, de minciuni ne-am săturat", "Doar împreună vom reuşi".

"Este un miting în Piaţa Victoriei, urmat de un marş spre cele două ministere - Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Muncii - şi apoi un miting în faţa Parlamentului în Piaţa Constituţiei. Este un miting stabilit în urmă cu mai bine de o lună. Noi ne continuăm programul de proteste, pentru că ceea ce Guvernul a adoptat la sfârşitul săptămânii trecute, acea ordonanţă de urgenţă care prevede anumite majorări în sistemul sanitar, nu corespunde aşteptărilor salariaţilor din sănătate. Şi anume, este o ordonanţă de urgenţă care aduce o majorare doar pe zona salariilor de bază. Această majorare se traduce într-o creştere efectivă în buzunarul salariatului în medie cu 13,9%, nu reprezintă o creştere de 20%. Pentru că ea este aplicabilă doar salariilor de bază şi nu şi celorlalte componente ale salariului şi anume sporurilor, zile nelucrătoare, pentru condiţii de muncă, pentru ture şi aşa mai departe. Guvernul ce a făcut de fapt? A acordat o creştere pentru 65% din venitul salarial, nu pentru sută la sută", a declarat pentru AGERPRES vicepreşedintele Federaţiei Solidaritatea Sanitară, Gabriel Predică.

Gabriel Predică a afirmat că Federaţia Solidaritatea Sanitară a comunicat vineri Guvernului un proiect cu privire la desfăşurarea grevei.

"La finele acestei săptămâni liderii sindicatelor se vor întâlni şi vor decide cu privire la declanşarea propriu zisă a grevei. Vineri noi am comunicat Guvernului un proiect cu privire la desfăşurarea grevei în sistemul de sănătate, după cum este cunoscut sistemul de sănătate este unul cu anumite restricţii vizavi de declanşarea grevei şi este necesar evident un protocol, un acord baza căruia se desfăşoară o grevă. Cum se asigură acea treime obligatorie, modalitatea de asigurare a urgenţelor şi aşa mai departe", a declarat Gabriel Predică.

"Marşul solidarităţii" a început cu un miting în faţa Guvernului, iar apoi protestatarii se vor deplasa spre Piaţa Revoluţiei, spre Ministerele Muncii şi Sănătăţii, unde vor avea loc alte mitinguri. Protestul se va încheia cu un miting în faţa Parlamentului.

 

 

Foto colaj captură  facebook.com/solidaritatea.sanitara

Image