Ministrul de Finanțe a cerut înlocuirea șefului ANAF, Ionuț Mișa

Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a anunţat, joi, că a solicitat premierului Viorica Dăncilă demiterea preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, Ionuţ Mişa.

"Am solicitat doamnei premier revocarea din funcţia de preşedinte al ANAF a domnului Ionuţ Mişa. Anul 2019 este un an cu foarte multe provocări în zona economică, iar ANAF ca principală poate instituţie publică din România trebuie să îşi schimbe radical compartamentul în economie. În primul rând schimbarea mentalităţii, trebuie să denostreze că are un comportament echitabil, onest faţă de persoanele juridice", a declarat ministrul Finanţelor.

Teodorovici a spus că a transmis și  variantă de înlocuitor, dar nu a spus cine este persoana propusă.

"O colectare mai bună în zona de TVA şi nu numai în astfel de zone, ci şi în altele, sunt foarte multe sume care pot fi aduse la bugetul de stat prin controlul mai eficient al ANAF. Am înaintat astăzi doamnei premier propunerea de numire în funcţia de preşedinte al ANAF, iar doamna premier va analiza şi va decice în consecinţă. Sperăm să fie luată cât mai rapid şi publicată în Monitorul Oficial", a mai spus ministrul.

Anunțul de joi vine după câteva luni de tensiuni între ministrul de Finanțe și șeful ANAF. Primele divergențe au apărut în vara anului trecut și au pornit de la banii care ar fi trebuit recuperaţi pe casa din Sibiu care a aparţinut familiei Iohannis.

Decizia privind numirea fostului ministru de Finanţe Ionuţ Mişa în funcţia de presedinte, cu rang de secretar de stat, al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, semnată de premierul Viorica Dăncilă, a fost publicată pe 28 martie 2018 în Monitorul Oficial. Mişa a fost propus şef al ANAF de către ministrul Eugen Teodorovici.

Informații privind solicitarea lui Teodorovici au apărut încă din cursul zilei de miercuri. Ca primă reacție, Ionuț Mișa spunea că "public, ministrul nu a făcut nicio declaraţie de acest gen. Cred că ar fi şi foarte greu să facă o astfel de solicitare, având în vedere că ANAF are cele mai mari încasări din istorie şi mult peste ce a fost prevăzut iniţial în legea bugetului. Cel mult să felicite public angajaţii şi conducerea ANAF pentru rezultatele deosebite care au contribuit major la încadrarea în deficit”, scria, pe Facebook, Ionuț Mișa.

 

 

 

Image