Imediat după ce a fost anunțat rezultatul votului în Parlament, în ceea ce-l privește pe Dan Șova, care și-a păstrat imunitatea, echipa de comunicare a Eleni Udrea a postat pe Facebook un mesaj în care compară celor două situații. De fiecare dată, arată comentariul publicat miercuri, s-a pus problema luării în considerare a majorității simple sau a celei calificate. „Şocant! Senatul a decis că Dan Şova nu poate fi arestat preventiv pentru că nu s-au îndeplinit condiţiile din statutul parlamentarilor: nu au votat jumătate plus unu din numărul senatorilor pentru încuviinţarea cererii DNA. Au votat 79 de senatori din 85 câţi era nevoie pentru o majoritate calificată. Reamintim faptul că Elena Udrea este în arest în dosarul «Gala Bute», deşi Camera Deputaţilor a făcut acelaşi lucru ca în cazul lui Dan Şova: au fost doar 170 de voturi în favoarea arestării din necesarul de 199 pentru o majoritate calificată invocată acum. Avocaţii au invocat atunci această situaţie, dar s-a trecut foarte uşor pentru că era vorba de «duşmanul poporului». Sunt două variante: fie lui Şova i se aplică acelaşi tratament ca şi Elenei Udrea, fie am asistat la un uriaş abuz al conducătorilor Camerei Deputaţilor, în frunte cu Valeriu Zgonea, şi a celor din Justiţie în cazul fostului ministru al Dezvoltării. În oricare dintre situaţii, avem de-a face cu o mizerie politică”, este mesajul publicat pe pagina de Facebook a Eleni Udrea.
Citiți și: Senatul a respins cererea procurorilor privind încuviințarea arestării lui Dan Șova