Personalul SMURD va avea o şcoală proprie de pregătire pentru Managementul Situațiilor de Urgență

SMURD
Sursa foto: Facebook/ Caravana SMURD
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Şcoala de Aplicaţie pentru Managementul Situaţiilor de Urgenţă va funcţiona în subordinea Inspectoratului General pentru Situații de Urgență şi va avea atribuții în formarea inițială și continuă a ofițerilor şi nu numai.

Este vorba de calificarea internă a personalului SMURD pentru a urca în organigrama instituției, pe măsură ce crește și gradul lor de competență, a declarat, la finalul şedinţei de guvern, purtătorul de cuvânt Mihai Constantin.

Pentru o cât mai bună pregătire a personalului operațional al Departamentului pentru Situații de Urgență vor fi organizate stagii de formare cu o durată între cinci zile și 13 săptămâni, în funcție de specialitate și de funcția vizată. Este vorba despre pregătirea personalului deja parte a SMURD pentru poziții de conducere și a personalului medical din SMURD sau din alte instituții care interacționează cu SMURD pentru a lucra în mod integrat.

Totodată, purtătorul de cuvânt al guvernului a anunţat că SMURD este echipată și în curând va fi operațională și pe apă, atât pe mare, cât şi pe Dunăre. Două nave de 50 de metri lungime au fost achiziționate pentru intervenții în apele maritime și trei șalupe de 25 de metri lungime vor fi disponibile pentru Delta Dunării și pe Dunăre, în zona județelor Galați și Teleorman.

Hotărârea de guvern din 18 iulie accelerează procesul de dotare și de instruire a acestei flote pentru a putea fi operațională până la finalul acestui an.

 

Image