Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, marţi, legea care prevede înăsprirea sancţiunilor pentru apelarea abuzivă a numărului unic de urgenţă 112. S-a introdus şi sancţiunea alternativă a prestării unei activităţi în folosul comunităţii.
Potrivit AGERPRES, legea modifică Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 34/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului naţional unic pentru apeluri de urgenţă (SNUAU) în sensul majorării amenzilor aplicate pentru apelarea abuzivă a numărului unic 112 sau transmiterea de mesaje abuzive la numărul 114, precum şi pentru alertarea falsă a agenţiilor specializate de intervenţie, introducându-se, totodată, sancţiunea alternativă a prestării unei activităţi în folosul comunităţii.
Apelarea abuzivă a numărului unic pentru apeluri de urgenţă 112 sau transmiterea de mesaje abuzive la numărul 113 ori la numărul 114 se va sancţiona cu amendă de la 1.000 lei la 2.000 lei sau cu prestarea de la 100 de ore la 200 de ore de activităţi în folosul comunităţii. Săvârşirea din nou a contravenţiei în interval de un an se sancţionează cu amendă de la 2.000 lei la 4.000 lei sau, prin derogare de la dispoziţiile art. 9 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, cu prestarea de la 200 de ore la 400 de ore de activităţi în folosul comunităţii.
Alertarea falsă a agenţiilor specializate de intervenţie se va sancţiona cu amendă de la 2.000 lei la 4.000 lei sau prestarea de la 200 de ore la 400 de ore de activităţi în folosul comunităţii. Săvârşirea din nou a contravenţiei în interval de un an se sancţionează cu amendă de la 4.000 lei la 8.000 lei sau, prin derogare de la dispoziţiile art. 9 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr.2/2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, cu prestarea de la 400 de ore la 800 de ore de activităţi în folosul comunităţii.
Potrivit actului normativ, transmiterea mesajelor tehnice standardizate scurte ce conţin informaţia de localizare obţinută pe baza echipamentului terminal se realizează fără intervenţia apelantului către numărul unic 114. Furnizorii de reţele publice de comunicaţii electronice mobile au obligaţia de a suporta atât costurile determinate de transmiterea la numărul 114 a mesajelor tehnice standardizate scurte ce conţin informaţia de localizare obţinută pe baza echipamentului terminal, cât şi costurile aferente traficului generat pe o conexiune de date de transmiterea informaţiei de localizare obţinută pe baza echipamentului terminal.
Datele cu caracter personal sunt stocate de către administratorul SNUAU pentru o perioadă de 5 ani. La împlinirea termenului, datele cu caracter personal vor fi şterse sau, după caz, distruse.
SNUAU are obligaţia de a transforma informaţiile de localizare primară în informaţii de localizare, precum şi de a utiliza, acolo unde este disponibilă, informaţia de localizare obţinută pe baza echipamentului terminal, mai prevede legea.
Sursă foto presidency.ro.