Sindicaliştii din Sănătate ameninţă cu reluarea protestelor

Sindicaliştii din Sănătate
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Sindicaliştii din Sănătate ameninţă cu reluarea protestelor, din luna septembrie, la o scară mai mare, dacă proiectul de OUG pe măsurile fiscal-bugetare va fi aprobat.

În acest context, Federaţia "Solidaritatea Sanitară" atenţionează public Executivul asupra impactului negativ pe care îl are proiectul de OUG aflat în dezbatere publică asupra angajaţilor din Sănătate şi a capacităţii unităţilor sanitare de-a asigura servicii publice.

„În condiţiile în care deja inflaţia a redus deja salariile reale cu 42,72% raportat la 1 ianuarie 2018, scăderea suplimentară a unora dintre venituri accentuează într-un mod periculos problemele cu care se confruntă profesioniştii din Sănătate. Aşa cum am precizat în mod sistematic în ultimele luni, în discuţie poate fi doar creşterea veniturilor angajaţilor din Sănătate, nivelul minim de referinţă fiind compensarea pierderilor determinate de inflaţie", susţin reprezentanţii sindicaliștilor, într-un comunicat de presă citat de Agerpres.

Proiectul Ordonanţei de Urgenţă privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice va conduce la eliminarea drepturilor la indemnizaţia de hrană şi a voucherelor de vacanţă pentru o parte semnificativă a angajaţilor din Sănătate, susțin sindicaliștii.

 

 

Citește mai mult pe Agerpres.

Image