Termenul de restituire a donațiilor pentru lucrarea "Cumințenia Pământului" a fost prorogat până la 31 decembrie 2019. Explicația ministrului Culturii

Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Guvernul României a adoptat în ședința de vineri o Ordonanţă de urgenţă privind prorogarea unor termene având în vedere faptul că, în prezent, procedura de restituire a donaţiilor pentru "Cumințenia Pământului" trebuie să fie finalizată până la data de 31 decembrie 2018, conform prevederilor Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 117/2017.

Ministerul Culturii explică, într-un comunicat de presă, că restituirea donaţiilor este o operaţiune amplă şi complexă, presupunând implicarea,  alături de Ministerul Culturii şi Identităţii Naționale (MCIN), a unor persoane juridice de drept privat cu sau fără scop lucrativ cu care ministerul a încheiat contracte pentru a sprijini colectarea fondurilor, în numele şi pe seama sa, conform prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 10/2016. Astfel, apare necesitatea prorogării termenului legal instituit, care să permită continuarea restituirii donaţiilor şi în cursul anului 2019, în vederea protejării intereselor tuturor cetăţenilor care s-au implicat în campania de donaţie, arată reprezentanții Ministerului.

„În lipsa acestor măsuri legislative luate în regim de urgenţă, impuse de o situaţie extraordinară, imprevizibilă, ar fi existat pericolul de a nu putea fi finalizată în totalitate returnarea donaţiilor şi, astfel, în consecinţă, pericolul de a fi prejudiciaţi donatorii. Nu ne puteam permite așa ceva”, a explicat Ministrul Culturii și Identității Naționale, Valer-Daniel Breaz. 

Termenul, stabilit la 31 decembrie 2018, a fost prorogat până la data de 31 decembrie 2019.

Până la această dată, Ministerul Culturii și Identității Naționale a restituit suma de 359.473 lei din totalul încasat prin contul deschis la Trezoreria Statului de 370.811 lei. MCIN va continua întâlnirile de lucru și colaborarea cu toate instituțiile de credit implicate în acțiunea de restituire a donațiilor efectuate pentru achiziționarea sculpturii Cumințenia Pământului.

 

 

 

Image