Tudorel Toader susține că recidivistul care a ucis un tânăr de 25 de ani, la Mediaș, nu a fost eliberat în baza recursului compensatoriu. Prima reacție a ANP

Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toade, a precizat că autorul crimei de la Mediaş nu face parte din cei care au fost eliberaţi în baza recursului compensatoriu. Informațiile inițiale arătau că doi dintre cei trei atactori, inclusiv ucigașul, ar fi beneficiat de prevederile acetei legi și ar fi ieșit mai devreme din închisoare.

Citiți și:  VIDEO | Prahovean de 25 de ani, ucis cu sânge rece de un criminal eliberat mai devreme din închisoare

”Dacă nu era legea recursului compensatoriu, acel condamnat ar fi intrat în comisie peste 408 zile. Practic, încă 408 zile ar fi trebuit să respecte regulile din Penitenciar, să se supună regimului, să fie sancționat sau recompensat. Peste 408 zile nu se știe dacă judecătorul i-ar fi dat drumul, așa cum a procedat acum. Dar, recunosc, mult prea ușor se acordă liberările condiționate de către unii judecători la fapte de violență și recidiviști, doar în urma analizării îndeplinirii condițiilor formale ale legii”, a declarat magistratul Danileț pentru G4media.ro.

"Persoana în cauză, condamnată definitiv la o pedeapsă privativă de libertate de 13 ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de Tentativă la Omor deosebit de grav, a fost propusă pentru liberare condiţionată la data de 03.05.2018, iar instanţa de judecată, în considerarea îndeplinirii cumulative a criteriilor prevăzute de cadrul legal, a dispus punerea în libertate, la data de 22.05.2018. Facem precizarea că, în eventualitatea în care Legea nr. 169/2017 nu ar fi produs efecte, persoana în cauză ar fi dobândit vocaţia de a fi analizată în comisia pentru liberare condiţionată la o dată anterioară, respectiv în lună martie 2018", au transmis reprezentanții ANP, arătând că, instanţa de judecată competentă trebuie să facă verificarea îndeplinirii cumulative, în ordinea în care sunt prevăzute, a criteriilor stabilite prin noul Cod Penal, și anume:

  1. Îndeplinirea unei părţi (fracţii obligatorii) de executat din pedeapsă privativă de libertate stabilită prin hotărârea de condamnare;
  2. Conduita corespunzătoare pe durata executării pedepsei (concretizată, în cazul pedepsei închisorii, prin condiţia executării pedepsei în regim semideschis sau deschis);
  3. Îndeplinirea integrală a obligaţiilor civile stabilite de instanţă prin hotărârea de condamnare (cu excepţia cazurilor în care se dovedeşte că persoana condamnată nu a avut nicio posibilitate de a le îndeplini);
  4. Convingerea instanţei ca persoana condamnată s-a îndreptat şi se poate reintegra în societate.

 

Image