Doi administratori ai unei firme care deține un centru pentru persoane vârstnice în Voluntari au fost reținuți de DNA. Procurorii spun că serviciile medicale ar fi fost inexistente, iar mâncarea oferită era puțină și neadecvată afecțiunilor pacienților. În perioada vizitei inspectorilor sociali, unii pacienți care nu ar fi îndeplinit condițiile să fie ținuți acolo ar fi fost scoși din centru, fiind cazați pentru o noapte într-un hotel, ulterior fiind plimbați cu mașina sau ținuți în parcarea unui magazin până la finalizarea controlului.
Potrivit news.ro, DNA a anunțat vineri reținerea pentru 24 de ore a două persoane, administratori ai unei firme care deține un centru rezidențial pentru persoane vârstnice situat în orașul Voluntari din județul Ilfov. Cei doi au fost reținuți pentru infracțiunea de „participație improprie la abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit”.
Ce spun procurorii:
În perioada 29 - 31 august, cei doi administratori ar fi prezentat mai multe documente false (extras Revisal, Contract de catering, Contract privind prestarea de servicii medicale etc.) inspectorilor sociali desemnați să facă un control la un centru rezidențial pentru persoane vârstnice deținut de societatea administrată de ei, pentru a atesta îndeplinirea criteriilor și a standardelor minime care au stat la baza obținerii licenței de funcționare a centrului respectiv.
Cei doi i-ar fi determinat pe inspectorii sociali să ateste, fără vinovăție, îndeplinirea condițiilor de acordare a acreditării/licențierii furnizorilor de servicii sociale și a serviciilor furnizate de aceștia.
În realitate, serviciile medicale ar fi fost inexistente, mâncarea oferită beneficiarilor (insuficientă, necorespunzătoare din punct de vedere nutritiv, neadaptată afecțiunilor acestora) ar fi fost achiziționată gata preparată din magazin (mici cu cartofi prăjiți, pui cu cartofi prăjiți etc.) sau ar fi fost „încropită” de angajații centrului din ce aveau la dispoziție, iar tratamentul medical, ce nu se administra cu regularitate, ar fi fost administrat beneficiarilor de persoane care nu ar fi avut pregătire medicală.
În perioada vizitei inspectorilor sociali, unii beneficiari care nu ar fi îndeplinit condițiile de admisibilitate în centru, aspect supus controlului, ar fi fost scoși din centru, fiind cazați pentru o noapte într-un hotel, ulterior fiind „plimbați” cu un autovehicul sau ținuți în parcarea unui hipermarket până la finalizarea evaluării.
Azilele groazei. Au fost demiși 6 șefi din instituții cu atribuții de control, iar alți 3 șefi din poliție sunt vizați
După ce în 11 octombrie inspectorii sociali ar fi suspendat activitatea centrului ca urmare a deficiențelor constatate, cei doi ar fi mutat beneficiarii într-o altă locație în care și-ar fi continuat activitatea, deși pentru acest serviciu nu ar fi existat licență, raportând autorităților că beneficiarii ar fi fost preluați de familii.
Vineri, cele două persoane reținute urmează să fie duse la Tribunalul București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Foto ilustrativ, ziarmm.ro