Guvernul României trebuie să plătească daune materiale și morale în valoare 4.500 de euro unui cetățean român pentru ca acesta să-și retragă un proces intentat României la CEDO. Bărbatul s-a plâns că a fost amendat de jandarmi după ce a participat la un protest lângă Palatul Parlamentului.
Magistrații europeni au decis să scoată de pe rol procesul intentat de român, după ce acesta a făcut o înțelegere amiabilă cu Guvernul, scrie site-ul ziare.com.
„La 26 iunie 2018 și 16 iulie 2018, Curtea a primit declarațiile de înțelegere amiabilă semnate de părți în baza cărora reclamantul a fost de acord să renunțe la orice alte cereri împotriva României cu privire la faptele care au dat naștere acestei cereri în schimbul unui angajament al Guvernului de a-i plăti 4.500 (patru mii cinci sute de euro) pentru a acoperi orice daune materiale și morale, precum și costuri și cheltuieli, care vor fi convertite în moneda statului părat la rată aplicabilă la dată plății și vor fi libere de orice taxe care ar putea fi aplicabile”, se arată în hotărârea CEDO.