Prima tranșă, de 14.000 doze de vaccin Moderna, a ajuns în România marți seară, iar miercuri va fi adus la Institutul Național de Cercetare–Dezvoltare Medico–Militară „CANTACUZINO”. Transportul este asigurat de firma producătoare. Dozele sunt aduse la București pe cale terestră, pentru a fi depozitate la Centrul Național de Stocare, urmând ca în perioada următoare să fie distribuite în centrele regionale și de vaccinare.
Potrivit Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19, recomandarea pentru vaccinul Moderna este de administrare în două doze, la interval de 28 de zile, pentru persoane cu vârsta de peste 18 ani. Vaccinul are o eficacitate de 94,1%, dar deocamdată nu se știe în ce măsură previne și infecția asimptomatică de SARS-CoV2.
Ca și și vaccinul produs de Pfizer, și cel al companiei Moderna utilizează tehnologia ce se bazează pe ARN mesager. Acest tip de vaccin învață corpul să genereze anticorpi necesari în lupta cu virusul. Anticorpii sunt pregătiți să lupte cu virusul real atunci când persoana vaccinată este expusă la infecția cu SARS-CoV2. ARN-ul mesager pătrunde în celulele umane, unde transmite informația necesară producerii proteinelor proprii virale, față de care, ulterior, se vor dezvolta anticorpi. Fragmentele de ARN mesager sunt deteriorate de enzimele proprii celulelor umane într-un interval de până la 5-7 zile și nu influențează în vreun fel ADN -ul celular, având în vedere că nu pătrunde în nucleu.
Pe termen lung, vaccinul moderna poate fi stocat la -20 grade Celsius, iar pentru cel mult 30 de zile poate fi păstrat la 2-8 grade Celsius.
Sursa imagini: ISU Arad