Întâlnire urgentă la Ministerul Mediului din cauza poluării. În Capitală s-a atins un nivel uriaş de emisii nocive azi-noapte

Întâlnire urgentă la Ministerul Mediului din cauza poluării. În Capitală s-a atins un nivel uriaş de emisii nocive azi-noapte
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Platforma airly.eu, care măsoară indicele de calitate a aerului cu date colectate de la senzorii din rețeaua națională, și platforma aerlive.ro, rețea independentă de senzori, au raportat un nivel de poluare excesiv în București, începând de duminică seară. Astăzi a fost programată o întâlnire de urgență la Ministerul Mediului cu reprezentanții Gărzii de Mediu și Agenției de Mediu.

În cursul nopții de duminică spre luni s-au înregistrat depășiri chiar și cu 900-1.000% peste limitele maxim admise la poluarea cu PM2,5 (particule în suspensie cu diametrul mai mic de 2,5 microni – de la arderi, de exemplu) și de aproape 800% la poluarea cu PM10 (particule în suspensie cu diametrul mai mic de 10 microni - de la praf sau polen), informează Digi24. Luni dimineață, la ora 8:00, la stația de lângă Lacul Morii, erau raportate depășiri de 754% peste limita maxim admisă pentru PM2,5 - adică de 189 de micrograme pe metrul cub - față de limita de 25 µg/metru cub admisă de Organizația Mondială a Sănătății. La PM10, senzorii înregistrau depășiri de 476% peste limita maxim admisă - adică 238 de micrograme pe metrul cub - față de limita de 50 µg/metru cub.

În cazul gazelor, depășirile peste limitele admise erau, în comparație cu particulele în suspensie, mai mici. Monoxidul de carbon (CO), dioxidul de azot (‎NO2), ozonul (O3), dioxidul de sulf (SO2), hidrocarburile și plumbul depășeau între 5 și 28% nivelul maxim de poluare, mai notează sursa citată.

Ministrul Mediului a convocat la o reuniune de urgență Garda Națională de Mediu și Agenția Națională pentru Protecția Mediului, potrivit unor surse apropioate situației. Banuiala ar fi că ar fi avut loc cel puțin o ardere necontrolată, care ar fi condus la aceste niveluri ridicate ale poluării din București., informează Hotnews. 

Image